Categories: Fără categorie

Fed: Creşterea numărului de cazuri de infectare afectează redresarea economiei SUA

Creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în Statele Unite şi restricţiile menite să stopeze răspândirea pandemiei au început să afecteze redresarea economiei, a declarat Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), arătând spre reducerea încrederii consumatorilor şi încetinirea reangajării angajaţilor aflaţi în şomaj, transmit Reuters şi BBC, potrivit Agerpres.

“Vedem în ultimele săptămâni semne că o creştere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi măsurile menite să controleze pandemia încep să afecteze redresarea economiei. SUA au intrat într-o nouă fază a ţinerii sub control a virusului, ceea ce este esenţial atât pentru protejarea sănătăţii, cât şi a economiei”, a afirmat şeful Fed după şedinţa de politică monetară.

Comentariile sale, făcute prin videoconferinţă, confirmă ceea ce mulţi economişti şi analişti au susţinut în ultimele săptămâni, că explozia numărului de cazuri în unele state din sud şi sud-vest reduce speranţele într-o redresare rapidă a economiei.

“Calea redresării economiei depinde semnificativ de evoluţia pandemiei”, a apreciat într-un comunicat Comitetul Federal pentru Pieţe Deschise (FOMC). Oficialii Fed au reafirmat angajamentul lor de a folosi “toate instrumentele disponibile” pentru a sprijini economia şi a menţine ratele dobânzilor aproape de zero atât timp cât va fi nevoie pentru redresarea în urma efectelor negative ale pandemiei.

“În urma declinului semnificativ, activitatea economică şi piaţa forţei de muncă s-au redresat uşor în ultimele luni dar rămân mult sub nivelul de la începutul anului”, se arată în comunicatul publicat la finalul reuniunii de politică monetară.

Toţi membrii FOMC au votat pentru menţinerea dobânzii de politică monetară până la un interval cuprins între 0% şi 0,25%, unde este din 15 martie, când pandemia a a început să afecteze economia SUA.

Fed va continua să achiziţioneze în fiecare lună titluri de trezorerie şi obligaţiuni ipotecare (mortgage-backed securities) în valoare de minim 120 de miliarde de dolari, pentru a sprijini pieţele financiare. 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

21 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

22 de ore ago

This website uses cookies.

Read More