Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de politică monetară la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani şi a indicat că anul viitor se aşteaptă să reducă de trei ori dobânzile cu 0,25%, în timp ce analiştii estimau cinci reduceri, transmit AP şi Reuters, potrivit Agerpres.
“Inflaţia s-a atenuat în ultimul an, ar rămâne la un nivel ridicat”. Vom urmări evoluţiile economice pentru a vedea dacă sunt necesare orice noi majorări de dobânzi, se arată în comunicatul de la finalul reuniunii Fed de politică monetară, în care în unanimitate oficialii au fost de acord să menţină rata dobânzii la un interval cuprins între 5,25% şi 5,50%.
Este prima dată de când a explodat rata inflaţiei când Fed recunoaşte oficial progresele în lupta sa contra accelerării preţurilor. Declaraţia indică faptul că, după majorări agresive ale dobânzilor, ar putea să nu mai fie necesar ca Rezerva Federală a SUA să majoreze costurile de împrumut.
Oficialii Fed se aşteaptă la “o aterizare lină” a economiei, inflaţia urmând să scadă spre ţinta Fed de 2%, fără a provoca o reducere semnificativă a activităţii economice.
Indicele anual al preţurilor PCE (cheltuielile de consum personal) în SUA ar urma să se situeze la finalul acestui an la 2,8% şi să scadă la 2,4% până la sfârşitul lui 2024. De asemenea, rata şomajului ar urma să crească de la 3,7% la 4,1%, în timp ce creşterea economiei ar urma să încetinească, de la un nivel estimat de 2,6% anul acesta la 1,4% în 2024.
Economia americană a creat un număr de locuri de muncă peste aşteptări luna trecută, iar rata şomajului a scăzut până la 3,7% în noiembrie, de la 3,9% în octombrie.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More