Update articol:

Fed nu vede niciun motiv serios pentru a modifica dobânzile

Rezerva Federală americană a decis miercuri să nu modifice dobânda de referinţă, aşa cum se aşteptau analiştii, ţinând cont de continuarea creşterii economice şi de soliditatea pieţei muncii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La finalul unei reuniuni de două zile, Fed a menţinut în intervalul 2,25% – 2,50% dobânda de referinţă şi a redus de la 2,40% până la 2,35% dobânda pentru rezervele bancare excedentare.

“Estimăm că politica noastră monetară este adaptată la situaţia actuală. Nu vedem niciun motiv de a o schimba într-o direcţie sau alta”, a declarat preşedintele Fed, Jerome Powell, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii comitetului de politică monetară.

“Piaţa muncii rămâne solidă… activitatea economică a crescut în ritm susţinut”, constată Banca centrală americană în comunicatul său de presă, după declaraţiile recente ale preşedintelui SUA, Donald Trump care ar dori ca Fed să reducă dobânda de bază cu un punct şi să ia şi alte măsuri pentru a stimula economia.

Rezerva Federală subliniază însă că inflaţia rămâne sub obiectivul său de 2% şi această situaţie poate fi atribuită doar scăderii preţului energiei. În prezent rata inflaţiei este la 1,6%, ceea ce ar putea fi o problemă pentru gospodării şi companii care ar putea fi mai puţin dispuse să cheltuiască şi să investească. Cu toate acestea, Jerome Powell subliniază că inflaţia scăzută este una provizorie şi aceasta va reveni spre ţinta de 2%.

Insistenţa cu care Powell susţine că inflaţia scăzută este provizorie şi faptul că a repetat că datele statistice ar putea determina Fed să ia o decizie în orice direcţie a influenţat imediat bursa şi randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale. Imediat după conferinţa de presă de la Fed, indicele bursier S&P-500 a înregistrat un declin de 0,3%, iar randamentele pentru certificatele de Trezorerie a atins cel mai ridicat nivel din cursul zilei. 

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie