Categories: Energie

Federația ACUE sprijină politicile publice pentru a limita impactul creșterii prețurilor la energie, dar avertizează că schimbările de reglementare pe piața de energie vor agrava criza

Politicile publice de intervenție trebuie aplicate în așa fel încât să nu compromită stabilitatea financiară a companiilor de furnizare de gaze naturale și energie electrică. Într-o piață extrem de volatilă în această perioadă, care s-ar putea accentua în funcție de tendințele de temperatură în această iarnă, furnizorii sunt cei care asigură alimentarea cu energie și își asumă riscurile de achiziție a energiei, potrivit unui comunicat de presă.

„Mediul volatil din această perioadă este un factor de risc important pentru furnizorii de energie. Luăm în considerare toate potențialele scenarii, ne pregătim și planificăm soluții pentru a ne asigura că nu vom întâmpina nicio întrerupere a aprovizionării. Cu toate acestea, perspectiva unor schimbări haotice a cadrului de reglementare este un risc care poate declanșa schimbări dramatice la nivelul jucătorilor din piață”, a declarat Daniela Dărăban, director executiv Federația ACUE.

Piețele de gaze naturale și de energie electrică se confruntă cu o situație fără precedent, la nivel european și local. Prețurile angro pe bursele europene de energie au atins un record istoric în ultimele săptămâni, de aproximativ zece ori mai mare decât nivelul de acum un an.[1]

Se pare că există o confuzie generalizată conform căreia companiile de furnizare, în principal cele care fac parte din grupuri care desfășoară activități diferite în lanțul valoric al energiei, beneficiază de contextul creșterii prețurilor. Furnizorii cumpără ceea ce este disponibil pe piață. Prețurile de achiziție la care furnizorii cumpără gazele naturale și energia electrică au crescut la cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii”, a precizat Daniela Dărăban, director executiv Federația ACUE.

Toate piețele europene se confruntă cu această situație. Prin recomandările publicate recent, Comisia Europene[2] (CE) identifică un pachet de măsuri pe care statele membre îl pot implementa pentru a face această iarnă cât mai suportabilă pentru consumatorul casnic și pentru cel industrial. Sunt preferate intervențiile directe din alte surse, cum ar fi scutirile temporare de la impozite și taxe – scutiri sau scăderi de TVA, accize, plata certificatelor verzi, contribuții pentru cogenerare. Plafonarea prețului la consumatorul final nu se regăsește printre recomandările comisiei.

Este legitim ca autoritățile să ia măsuri de intervenție. Extinderea numărului de beneficiari pentru pachetul consumatorilor vulnerabili și compensarea suplimentară a facturilor pentru gospodării, în perioada sezonului rece, sunt măsuri binevenite.

Federația ACUE consideră că măsurile suplimentare trebuie să fie țintite și puse în aplicare în așa fel încât să nu înrăutățească mediul de investiții, funcționarea pieței și siguranța în aprovizionare. Orice acțiune de intervenție trebuie să:

  • se realizeze în mod echitabil pentru toți participanții la piață și să nu creeze dezechilibre majore, mai exact acumularea sau îngreunarea recuperării pierderilor la nivelul furnizorilor. Dispunerea de măsuri care vizează strict furnizorii este disproporționată față de rolul acestora pe lanțul valoric,
  • fie țintite și puseă în aplicare în așa fel încât să nu înrăutățească funcționarea pieței și siguranța în aprovizionare. Furnizorii plătesc în avans energia ce urmează să fie furnizată clienților. Într-un context marcat de creșterile accelerate ale prețurilor de achiziție, facturile reflectă evoluția acestor costuri. Blocarea furnizorilor de a-și recupera costul real cu achiziția ar pune companiile de furnizare în situația de a înregistra pierderi și de a nu mai putea asigura sursele de finanțare necesare achiziției de energie,
  • aibă drept scop protejarea drepturilor consumatorilor și nu schimbarea cadrului de reglementare, ceea ce ar putea duce la o discriminare privind drepturile și obligațiile jucătorilor de pe piața de energie,

O intervenție publică în formarea prețurilor la furnizori este de natură a periclita echilibrul întregului sistem energetic. Instituirea unor măsuri precum blocarea reflectării costurilor de achiziție a energiei în prețurile finale va pune companiile de furnizare în imposibilitatea de a susține financiar costurile cu achiziția energiei. Efectul predictibil al unei astfel de măsuri este amânarea sau încetarea plăților către producători, transportatori și distribuitori și, implicit, falimentul furnizorilor. O astfel de situație ar genera perturbări majore în întregul sector energetic, iar falimentul inerent al unor companii de furnizare va atrage după sine creșteri și mai mari de prețuri la consumatoii finali, cărora li se vor aplica prețurile practicate de Furnizorii de Ultimă Instanță (FUI), adică cel mai mare preț din piață.

Din aceste considerente, Federația ACUE atrage atenția că orice intervenție care poate duce la punerea în pericol a stabilității financiare a furnizorilor poate avea consecințe critice, generând dezechilibre majore pe piața angro, o presiune și mai mare pe prețurile la consumatorul final, pierderea unor locuri de muncă și, implicit, mai puține venituri la bugetul de stat.

***

Înfiinţată în mai 2012, Federaţia ACUE are 22 de membri, printre care se numără grupuri importante din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, respectiv CEZ România, E.ON România, Electrică SA, ENEL România, ENGIE România, Gaz Est, cu un număr total de peste 24.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de Euro. Valoarea totală a investițiilor realizate de membrii ACUE în perioada 2005-2020 este de aproximativ 11 miliarde de euro. Impactul activității companiilor membre în economie este unul semnificativ, susținând indirect alte câteva zeci de mii de locuri de muncă.

[1] IEA Commentary, 12 October 2021

[2] Tackling rising energy prices: A toolbox for action and support

Articole recente

Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis lansarea negocierilor de aderare cu România

Guvernul României salută adoptarea astăzi, 25 ianuarie 2022, a deciziei Consiliului Organizației pentru Cooperare și…

12 ore ago

XTB: Putin îi sperie pe investitori. Piețele încep să includă în prețuri riscul de război

Analiză XTB. Dispozițiile optimiste de la începutul unui nou an nu au fost de durată.…

12 ore ago

George Friedman: Misterul Rusiei – “Singura concluzie care trebuie trasă este că Rusia nu are intenția de a invada Ucraina”

Articol preluat din geopoliticalfutures.com, semnat George Friedman George Friedman este un strateg recunoscut la nivel internațional…

12 ore ago

Ministrul Energiei, replică pentru Dacian Cioloș: “Poate ar fi bine să-i ceară demisia și domnului Macron”

Ministrul Energiei Virgil Popescu a reacţionat în această seară, întrebat despre faptul că Dacian Cioloş i-a…

13 ore ago

Virgil Popescu: Noile plafoane: 80 bani/kWh pentru energie electrică şi 31 bani/kWh pentru gaze

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi că Guvernul a adoptat noile măsuri pentru plafonarea…

13 ore ago

Virgil Popescu: ANPC va putea aplica amenzi de până la 200.000 de lei furnizorilor care nu respectă legea

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat marţi, la finalul şedinţei de guvern, că Autoritatea Naţională…

13 ore ago