Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFederația FAIR-MediaSind, singura organizație reprezentativă, conform legii, la nivel de sector Cultură și Mass-Media, în urma mandatelor primite din partea organizațiilor afiliate din Societatea Română de Radiodifuziune – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind Radio România, Sindicatul Național din Cultură FAIR, Sindicatul Liber al Salariaților din SRR și Sindicatul Salariaților din SRR SINDSAL, a semnat ieri, 31 mai 2022, împreună cu reprezentanții aleși ai salariaților și cu președintele – director general al SRR, Răzvan Ioan Dincă, contractul colectiv de muncă din instituția publică de presă. Documentul are o valabilitate de doi ani și va fi depus la ITM pentru înregistrare, potrivit unui comunicat al Federației FAIR-MediaSind.
În comunicat se precizează: “Așa cum a promis, organizația noastră a consolidat în noul document toate beneficiile existente și a obținut noi drepturi pentru angajații SRR. Imediat după rectificarea bugetară, vor continua negocierile pentru noi majorări salariale!
Așa cum Federația FAIR-MediaSind a fost mandatată de membrii afiliați, în urma negocierii noului Contract Colectiv de Muncă au fost păstrate, fără a exista diminuări sau eliminări, toate drepturile și beneficiile salariaților SRR care erau în actualul C.C.M, dar care expiră în data de 6 iunie 2022. La acestea, în contextul actualelor negocieri, se adaugă următoarele drepturi:
De asemenea, au fost stabilite drepturi privind funcționarea unui dialog social între partenerii social la standarde europene, care dau posibilitatea organizațiilor afiliate Federației FAIR-MediaSind să reprezinte eficient și onorant interesele membrilor de sindicat. Nu în ultimul rând, interzicerea cenzurii și dreptul la libertatea de exprimare și de opinie al fiecărui salariat, sunt clauze situate la loc de cinste în cadrul documentului negociat.
Având în vedere că o eventuală nesemnare a CCM care expiră peste câteva zile ar fi făcut imposibilă plata sporului de vechime, dar și a celorlalte drepturi existente în CCM, dar și pentru că, în final, la cererea reprezentanților federației, conducerea SRR a acceptat totuși să mai mărească cuantumul de majorare propus inițial, reprezentanții Federației FAIR-MediaSind au renunțat la declanșarea conflictului colectiv de muncă în instituție. Însă, ținând cont de faptul că oferta de majorare salarială propusă de angajator nu acoperă pentru toți salariații instituției rata inflației și nici creșterile aberante la prețul alimentelor, energie electrică, carburanți, rate etc., părțile au convenit ca imediat după rectificarea bugetară să se întrunească Comisia Paritară din SRR pentru a se negocia noi creșteri salariale, dar și drepturile solicitate de federație și neacordate, cum ar fi sporul de 15 % pentru condițiile de muncă și indexarea salariilor cu rata inflației.
Federația FAIR-MediaSind mulțumește tuturor membrilor organizațiilor afiliate din SRR – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind Radio România, Sindicatul Național din Cultură FAIR, Sindicatul Liber al Salariaților din SRR și Sindicatul Salariaților din SRR SINDSAL, pentru mandatul și încrederea acordată pe parcursul acestor negocieri soldate cu încheierea Contractului Colectiv de Muncă din Radioul Public.
După înregistrarea la ITM, vă vom prezenta documentul final negociat.”
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More