International

Federica Mogherini în PE: UE nu recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan

Uniunea Europeană nu recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan şi consideră periculoasă voinţa de modificare a frontierelor ‘manu militari’, a declarat marţi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, în Parlamentul European, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘UE nu recunoaşte suveranitatea Israelului asupra teritoriilor ocupate, iar această poziţie, reiterată în numeroase rânduri, se aplică şi Înălţimilor Golan’, teritoriu anexat de Israel în 1967, a declarat Federica Mogherini, în cadrul unei dezbateri cu eurodeputaţii, reuniţi în ultima sesiune în plen înaintea alegerilor din mai pentru PE.

‘Modificarea frontierelor manu militari este o idee periculoasă. Normele internaţionale trebuie să fie respectate’, a subliniat ea.

Luni, 37 de foşti miniştri de externe şi lideri europeni, printre care Guy Verhofstadt, fost premier belgian şi actualul lider al grupului ALDE din PE, i-au cerut printr-o scrisoare şefei diplomaţiei UE să reafirme poziţia Uniunii, după ce preşedintele american Donald Trump s-a pronunţat la 21 martie în favoarea recunoaşterii suveranităţii Israelului asupra Înălţimilor Golan, o decizie care contravine poziţiei de decenii a SUA.

‘Uniunea Europeană consideră Israelul şi pe israelieni drept prieteni şi parteneri. Ea consideră Autoritatea Palestiniană şi pe palestinieni drept prieteni şi parteneri. Ea consideră administraţia americană şi pe americani drept prieteni şi parteneri. Reafirmarea poziţiei noastre în mod clar şi unit nu înseamnă că suntem ostili unor interlocutori care între timp şi-au schimbat poziţia’, a răspuns ea unor critici formulate de deputaţi.

‘Abandonarea soluţiei cu două state (Israel şi Palestina, n.red.) nu va aduce decât haos în Orientul Mijlociu’, a avertizat Federica Mogherini.

‘UE este foarte clară cu privire la poziţia sa şi cheamă la noi negocieri de pace. Procesul de pace nu mai există, dar noi vrem să încercăm relansarea lui’, a mai arătat şefa diplomaţiei europene.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

2 ore ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

3 ore ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

3 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

4 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More