Auto

Fiat Chrysler Automobiles a semnat un acord cu Enel şi Engie pentru a oferi clienţilor staţii de încărcare pentru automobilele electrice

Producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a semnat un acord cu firmele europene de utilităţi Enel şi Engie pentru a oferi clienţilor staţii de încărcare pentru automobilele electrice pe care intenţionează să le lanseze, după ce în 2020 vor intra în vigoare noile norme europene mai stricte privind emisiile poluante.

FCA, care este în urma rivalelor în dezvoltarea vehiculelor autonome şi electrice, a anunţat recent că în următorii cinci ani va investi nouă miliarde de euro (zece miliarde de dolari) pentru a introduce automobile electrice şi hibride în toate regiunile, precizează Agerpres.

Luna trecută, Fiat Chrysler a propus o fuziune cu rivalul Renault, în urma căreia ar fi obţinut accesul la tehnologiile pentru vehiculele electrice ale grupului francez. Negocierile au eşuat luna aceasta.

Într-un comunicat dat vineri publicităţii, FCA a explicat că principalul obiectiv al parteneriatelor cu Enel şi Engie este să ofere staţii de încărcare private şi publice pentru a sprijini vânzările noilor sale modele: un Fiat 500 BEV exclusiv electric şi un hibrid plug-in Jeep Renegade PHEV.

Parteneriatele includ şi dezvoltarea unor servicii, cum ar fi aplicaţii care să permită clienţilor să localizeze staţiile de încărcare publice.

Enel, prin subsidiara sa Enel X, va colabora cu FCA în Italia, Spania şi Portugalia, în timp ce Engie va lucra cu producătorul auto în alte 14 pieţe europene. 

Enel X România, companie membră a diviziei de servicii avansate de energie a grupului italian Enel SpA, intenţionează să instaleze circa 2.500 de puncte de încărcare pentru maşinile electrice în toate regiunile României, în perioada 2019-2023, în urma unor investiţii totale de 15 până la 20 de milioane de euro.

Enel X este o nouă divizie globală a Enel, dedicată dezvoltării de produse şi servicii digitale inovatoare în domeniile în care energia are cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, locuinţe, industrii şi mobilitate electrică.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

38 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

44 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

48 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More