Afaceri

FIC: România trebuie să îşi valorifice punctele forte care o pot propulsa pe harta investitorilor străini

Autorităţile din România ar trebui să adauge pe lista priorităţilor atragerea unor volume mai mari de investiţii străine directe prin creşterea capacităţii de absorbţie şi dezvoltarea unor strategii pe termen mediu şi lung care să ţină cont de realităţile economice, potrivit reprezentanţilor Consiliului Investitorilor Străini.

În opinia acestora, utilizarea investiţiilor străine şi înţelegerea impactului lor transformativ asupra economiei interne sunt aspecte favorabile dezvoltării economice pe termen lung, în special în contextul actual, în care ne confruntăm cu o limitare a resurselor pentru proiecte mari de investiţii, iar capacitatea guvernului
de a mobiliza astfel de resurse este limitată de constrângeri bugetare semnificative.

“FIC consideră că România trebuie să îşi valorifice punctele forte care o pot propulsa pe harta investitorilor străini”, susţin reprezentanţii Consiliului, într-un comunicat.

Consiliul Investitorilor Străini a început, în anul 2017, un proiect dedicat evaluării contribuţiei investiţiilor străine directe (ISD) la dezvoltarea economiei în România, comparativ cu ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est. Astfel, s-a materializat în cadrul acestui proiect un element important: Raportul privind investiţiile străine directe în România, realizat împreună cu Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti.

Raportul ISD pune la dispoziţia celor care doresc să cunoască impactul investiţiilor străine în ţara noastră, o analiză detaliată despre fluxurile de investiţii străine şi modul în care acestea au contribuit la creşterea economică a României în ultimii ani.

FIC a continuat acest demers în anul 2020, când analiza asupra investiţiilor străine a fost actualizată de echipa de experţi ai FIC şi ASE. Pentru elaborarea celui de-al doilea raport au fost utilizate date disponibile din primele luni ale anului trecut, la nivel naţional, dar şi european, cât şi datele puse la dispoziţie de un eşantion reprezentativ al companiilor membre FIC, din trei sectoare semnificative ale economiei: energie, telecomunicaţii şi producţia auto.

Conform raportului, România a beneficiat de 0,45% din fluxurile totale de ISD la nivel global, adică 81,12 miliarde euro în anul 2018. Datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată că firmele ISD au efectuat 75% din exporturi şi 68% din importurile totale. Numărul de salariaţi în companiile ISD reprezintă 26% din numărul total al salariaţilor din România, în uşoară scădere faţă de anii precedenţi.

Chiar dacă stocurile ISD au crescut în România în fiecare an începând cu 2008, diferenţele se menţin semnificative comparativ cu celelalte ţări din regiune, dacă nivelul ISD este raportat la PIB sau la numărul de locuitori.

Raportul mai semnalează că sectorul serviciilor are cea mai mare pondere a stocurilor de ISD din România, aproximativ 47% din total. Însă, România a atras în 2016 numai 5% din volumul total al ISD aferent industriilor high-tech şi serviciilor intensive în cunoaştere din regiune. În schimb, 52% din stocuri au fost direcţionate către Ungaria, 18% către Polonia şi 14% către Cehia, specializarea regională acţionând astfel în defavoarea României.

Acesta mai menţionează că măsurile de politică publică ar putea fi axate pe încurajarea ISD cu valoare adăugată cât mai ridicată şi înlesnirea reorientării ISD în industriile cu grad înalt de tehnologie şi intensive în cunoaştere în domeniile aferente serviciilor. În absenţa unor măsuri concrete pentru creşterea competitivităţii, centrate pe atragerea unui anumit tip de ISD, România riscă să devină specializată în industrii cu valoare adăugată şi intensitate tehnologică scăzute.

FIC mai semnalează că din datele recente comunicate de BNR care reiese că ISD au scăzut în 2020 cu 60,38% faţă de 2019.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociaţia care îi aduce împreună pe cei mai importanţi investitori cu capital străin din România, peste 120 dintre cele mai mari companii din ţară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din economie şi care au o contribuţie semnificativă la bugetul de stat.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More