International

Fico: Declaraţiile lui Merz potrivit cărora Germania ar putea cere tăieri de fonduri UE pentru Slovacia, inacceptabile

Prim-ministrul slovac Robert Fico a criticat puternic o declaraţie a cancelarului Friedrich Merz potrivit căreia Germania va lua în considerare să propună la Bruxelles ca Slovaciei să i se taie fonduri europene dacă va continua să devieze de la direcţia comună a UE, transmite marţi agenţia slovacă TASR, potrivit Agerpres.

Afirmaţiile cancelarului german sunt inacceptabile în Europa modernă, a reacţionat Fico marţi, în cursul unei vizite în Armenia.

‘Dacă cineva vrea să promoveze o politică a unei singure, unice opinii obligatorii, aceasta înseamnă sfârşitul democraţiei în Europa’, a declarat premierul slovac.

‘Nimeni nu ne poate ameninţa spunând că, dacă nu suntem ascultători, ne vor pune la punct’, a adăugat el.

Potrivit lui Fico, poziţiile Slovaciei nu sunt bazate pe ‘vanitate’ sau îngustime de vederi, ci pe faptul că ţara are propriile interese naţionale.

Fico mai consideră că, în politica practică a Slovaciei, nu există nimic pe care cineva l-ar putea numi o încălcare a statului de drept. El şi-a apărat de asemenea criticile faţă de oprirea livrărilor de gaz prin Ucraina, reiterând că ar fi o greşeală să fie stopate importurile de combustibil nuclear din Rusia.

Potrivit TASR, cancelarul german Friedrich Merz a afirmat luni că Germania va lua în considerare să propună la Bruxelles ca Slovaciei să i se taie fonduri europene dacă va continua să devieze de la direcţia comună a UE. Dacă poziţiile actuale ale Slovaciei nu se schimbă, UE nu va evita un conflict cu Ungaria şi Slovacia, a indicat el.

‘Nu putem permite ca luarea deciziilor întregii UE să depindă de o mică minoritate. Cuvinte mai clare şi poate chiar conflicte mai dure ar putea, în mod cert, să apară aici’, a spus el.

Merz a arătat spre faptul că cele două ţări au drept de veto, ceea ce le permite să blocheze sau, cel puţin, să slăbească sancţiunile plănuite de UE împotriva Rusiei.

Marţi, şeful diplomaţiei slovace, Juraj Blanar, a considerat şi el inacceptabile afirmaţiile cancelarului german. Dacă un stat emite rezerve, o face datorită poziţiei sale suverane şi apoi este nevoie să se negocieze, nu să fie căutate mecanisme coercitive, a transmis departamentul de comunicare al Ministerului de Externe pentru TASR.

‘Republica Slovacă este membru deplin al Uniunii Europene, în care luarea deciziilor nu este ghidată de declaraţiile statelor mai mari, ci de căutarea consensului. Din acest motiv, Slovacia a subliniat în mod repetat că este împotriva eliminării dreptului de veto şi a înlocuirii votului în unanimitate cu o simplă majoritate calificată, ceea ce ar pune unele ţări într-o poziţie dezavantajoasă în care ar fi obligate să accepte decizii ce ar putea afecta fundamental ţara însăşi şi pe locuitorii săi’, a afirmat ministrul Blanar.

El a insistat pe nevoia de comunicare şi de poziţii egale pentru statele membre, un principiu pe care Uniunea s-a fondat şi care permite să fie căutate soluţii acceptabile şi consens.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

16 minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

23 de minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

24 de minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

45 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

51 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More