Macroeconomie

Fiecare român deține în medie o avuție netă de aproape 17.000 de euro (Cristian Popa, BNR)

Fiecare român deține în medie o avuție netă de aproape 17.000 de euro, potrivit lui Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR.

El a postat pe LinkedIn: “Avuția netă a românilor a atins pentru prima dată o valoare de peste 80.000 de lei pe cap de locuitor, mai exact 84.000 de lei, conform INS și BNR. Această sumă este calculată prin scăderea datoriilor din valoarea totală a activelor financiare și nefinanciare deținute de gospodării.

Uitându-ne doar la avuția financiară, în perioada post-pandemică, aceasta a crescut într-un ritm susținut până la 62.000 RON pe cap de locuitor, datorită acumulării de investiții în instrumente precum fondurile private de pensii, titluri de stat și acțiuni listate.

La sfârșitul anului trecut, în medie, un român deținea active fixe (locuințe, clădiri, construcții civile, produse de proprietate intelectuală) în valoare de aproximativ 37.000 de lei. Acumularea acestor active a fost recent mai lentă decât în cazul activelor financiare. Este important de menționat că terenurile, de exemplu, nu sunt incluse în aceste statistici, ceea ce ar putea subestima valoarea totală a avuției populației.

Însă, folosind datele disponibile, dintr-un calcul simplu reiese că fiecare român deține în medie o avuție netă de aproape 17.000 de euro”.

Într-o economie modernă și deschisă, acumularea avuției personale este nu doar un semn de prosperitate individuală, ci și un pilon al creșterii și dezvoltării economice, a mai scris Cristian Popa: “Acumularea de capital se realizează economisind și investind.”

El a încheiat cu un citat din Adam Smith, „Avuția Națiunilor”: „Nu aurul și argintul, ci munca este cea care poate cumpăra, la origini, toată avuția lumii.”

View Comments

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

o oră ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

o oră ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More