Politica

Filiala PNL condusă de Ilie Bolojan a aprobat moţiunea “PNL – Forţa Dreptei” a lui Ludovic Orban

PNL Bihor a aprobat, duminică, moţiunea prezentată în cadrul reuniunii Colegiului Director Judeţean de preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban.

Moţiunea “PNL – Forţa Dreptei” a obţinut 73 de voturi pentru, un vot împotriva şi o abţinere.

Ilie Bolojan, cel care conduce filiala Bihor, este unul dintre cei mai influenți lideri liberali.

Anterior, conducerea PNL Bihor a decis să nu susţină formal niciuna dintre moţiunile celor doi candidaţi la şefia partidului, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, lăsând la latitudinea delegaţilor care vor participa la congresul din 25 septembrie să voteze după propria voinţă.

Potrivit Digi 24, este posibil ca, dincolo de votul acordat duminică pentru moțiunea lui Ludovic Orban, să se întâmple același lucru și în cazul lui Florin Cîțu, pentru că filialele județene pot alege să sprijine ambele moțiuni pentru șefia partidului. Tocmai de aceea, este probabil ca în perioada următoare, Florin Cîțu și susținătorii săi să facă o vizită la Bihor și să treacă prin aceeași procedură prin care a trecut duminică și Ludovic Orban.

Articole recente

Comisia Europeană propune spre adoptare acorduri comerciale cu Mercosur şi Mexic

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, Consiliului propunerile sale pentru semnarea şi încheierea Acordului de parteneriat…

2 ore ago

Pîslaru: UE este încântată de actualul de actualul guvern şi de fermitatea pe care o avem, de măsurile “nepopulare”

Uniunea Europeană şi partenerii de discuţie sunt foarte încântaţi de actualul guvern, de fermitatea pe…

2 ore ago

Protocol pentru extinderea Magistralei 7 de metrou Bragadiru – Voluntari; valoarea estimată a proiectului, 2,47 miliarde de euro

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, a semnat, miercuri, protocolul de colaborare interinstituţională pentru extinderea…

2 ore ago

ASF a lansat în dezbatere publică un proiect de regulament ce vizează simplificarea şi standardizarea procedurii de autorizare a OPCVM

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, miercuri, un proiect de regulament ce vizează…

2 ore ago

Directorul Nuclearelectrica: Retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Cernavodă va asigura încă 30 de ani energie curată şi viabilă

Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a declarat miercuri, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, că retehnologizarea Unităţii 1,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More