Afaceri

Finanţare europeană de 400 milioane lei pentru ediţia din acest an a programului Start-Up Nation

Ediţia din acest an a programului Start-Up Nation va beneficia de finanţare europeană, în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, informează, joi, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).

“Ediţia din acest an a programului Start-Up Nation va aduce, astfel, o serie de noutăţi. În primul rând, acesta va beneficia de finanţare europeană, în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro. (…) antreprenorii vor putea accesa granturi nerambursabile majorate cu aproximativ 50.000 lei, fiind, însă, obligatorie formarea profesională. Acest criteriu de eligibilitate se referă la efectuarea unor cursuri de antreprenoriat, cu o durată de 40 de ore. Platforma electronică de înscriere va include, în acest sens, un modul dedicat selecţiei formatorilor”, se precizează într-un comunicat al instituţiei, potrivit Agerpres.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a participat, miercuri, la şedinţa de lucru a Consiliului Consultativ pentru Dezvoltarea IMM-urilor (CCDIMM), organizată la sediul central al instituţiei.

Pe parcursul întâlnirii, au fost prezentate şi dezbătute proiectele procedurilor de implementare ale programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor, precum şi a celui de Consolidare a IMM-urilor prin acces îmbunătăţit la finanţare (Româno-Elveţian).

Programul Femeia Antreprenor, lansat în consultare publică în prima jumătate a lunii martie, va fi complementar Start-Up Nation, vizând scalarea companiilor din România.

În cadrul discuţiilor, un alt punct de interes a fost Programul de consolidare a IMM-urilor prin acces îmbunătăţit la finanţare, care beneficiază de un buget de peste 50 de milioane de franci elveţieni, din care suma 39 de milioane de franci elveţieni provine din cea de-a doua contribuţie a Programului de Cooperare Elveţiano-Român. Programul vizează transformarea verde şi digitală a IMM-urilor din industria prelucrătoare. În context, a fost explorată posibilitatea includerii în categoria cheltuielilor eligibile a garanţiilor la creditul contractat în cadrul programului.

După armonizarea propunerilor formulate în cadrul şedinţei de lucru de către membrii CCDIMM, proiectele de proceduri de implementare ale celor trei programe (Start-Up Nation, Femeia Antreprenor şi Programul Româno-Elveţian) vor fi publicate pe paginile web ale MEAT.

Schemele de ajutor de stat şi de minimis urmează să fie lansate şi implementate de MEAT, alături de Agenţiile Teritoriale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism.

La reuniune au participat şi Lucian Ioan Rus, secretar de stat în Ministerul Economiei, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, reprezentanţi ai Asociaţiei Române a Băncilor, ai fondurilor de garantare, ai altor ministere şi instituţii publice, precum şi ai mediului de afaceri autohton.

Articole recente

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

11 minute ago

Prețurile petrolului cresc după ce atacurile din Ucraina au lovit instalațiile energetice rusești

Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…

20 de minute ago

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

46 de minute ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

o oră ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More