Categories: Fără categorie

Finanţele au programat în august împrumuturi de aproape 4 miliarde de lei de la bănci, în scădere cu 5,1% faţă de iulie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în august 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 495 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, potrivit Agerpres.

Faţă de luna iulie, împrumuturile programate de MFP în august sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 5,1%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 8 august, pentru certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 200 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile. Data scadenţei este la 10 august 2020. Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 5.000 de lei.

De asemenea, Finanţele anunţă şi şase emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,3 miliarde de lei, care vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (495 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 400, 500 şi de 600 de milioane de lei (patru emisiuni).

În luna iulie, Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de la băncile comerciale de 4,21 miliarde de lei. 

Articole recente

Ministrul Energiei vrea să sesizeze CSAT: „Plătim cea mai scumpă energie electrică din Europa” (Antena 3)

Ministrul energiei Bogdan Ivan a semnalat problemele grave descoperite de când a venit în funcţie…

3 ore ago

Zelenski: Mi-am reafirmat disponibilitatea de a mă întâlni cu preşedintele rus în orice formă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a invitat, sâmbătă, ţările din sud să-l aducă pe liderul rus…

3 ore ago

Majoritatea polonezilor se opun participării ţării lor la o forţă de menţinere a păcii în Ucraina (sondaj)

O majoritate clară a polonezilor se opune participării ţării lor la o forţă multinaţională de…

5 ore ago

Arafat: Există burnout la o parte din medicii de la UPU, care poate fi eliminat prin personal suficient

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că…

5 ore ago

Soţia lui Erdogan face apel la Melania Trump,referitor la cei 18.000 de copii “ucişi brutal” în Gaza

Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More