Categories: Fără categorie

Finlanda preia de la România preşedinţia Consiliului UE, sub sloganul “O Europă sustenabilă – Un viitor sustenabil”

Finlanda a preluat luni de la România preşedinţia Consiliului UE şi a adoptat sloganul “O Europă sustenabilă – Un viitor sustenabil”, relatează DPA.

Promovarea “leadership-ului global în privinţa acţiunii climatice” al Uniunii Europene va fi tema centrală în timpul preşedinţiei finlandeze a blocului comunitar.

Acest lucru înseamnă de asemenea un angajament faţă de neutralitatea climatică până în 2050, a precizat premierul Antti Rinne într-un discurs susţinut săptămâna trecută în parlament.

Finlanda îşi propune de asemenea să apere valorile UE precum “statul de drept, drepturile omului, egalitatea şi democraţia”, potrivit premierului.

Printre provocările cu care se confruntă UE în următoarele şase luni sunt ieşirea amânată a Marii Britanii din UE, programată acum să aibă loc la 31 octombrie.

Premierul în exerciţiu Theresa May a demisionat luna trecută după ce nu a reuşit să obţină aprobarea în parlament a acordului pe care l-a negociat cu Bruxellesul.

Partidul Conservator se află în prezent în plin proces de alegere a unui lider, fostul ministru de externe Boris Johnson, susţinător al Brexit-ului, fiind marele favorit să devină viitorul premier.

Johnson s-a exprimat în favoarea redeschiderii negocierilor cu UE privind Brexit-ul, lucru pe care mai mulţi oficiali UE l-au respins ferm, potrivit Agerpres.

Dacă nu va fi obţinut niciun acord până la 31 octombrie, Marea Britanie ar putea părăsi UE fără un acord, ceea ce ar crea probleme atât pentru Marea Britanie, cât şi blocul comunitar. 

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

4 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

4 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

4 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

4 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More