Categories: Afaceri

Fintech-ul românesc Degethal atrage o investiţie de 50 de milioane de euro din partea unui fond austriac

Fintech-ul românesc Degethal, specializat în soluţii financiare şi de investiţii, anunţă semnarea unei înţelegeri de finanţare graduală, de până la 50 milioane euro, în următorii doi ani, provenită din partea fondului austriac de investiţii Valuex.

Potrivit unui comunicat al startup-ului autohton, scopul investiţiei atrase de la Valuex este de a dezvolta produsul fintech, astfel încât până la momentul lansării pe platformă să fie înrolaţi deja 12.000 de utilizatori, precum şi creşterea echipei până la 30 de persoane.

În acest sens, Degethal a intrat în perioada de pregătire (ianuarie – octombrie 2022) a lansării, prevăzută pentru luna noiembrie a acestui an.

“Am creat Degethal pornind de la nevoi şi probleme concrete, rezultate din interacţiunea cu băncile clasice, şi construim soluţia prin care oferim utilizatorilor confortul administrării finanţelor personale dintr-un singur loc, printr-o platformă care combină servicii de banking clasic cu cele digitale şi de criptomonede. Agreementul cu Valuex este pentru susţinerea planurilor de dezvoltare şi demonstrează încrederea investitorilor austrieci şi germani, de obicei foarte precauţi în plasamente, că venim cu o soluţie inovatoare pentru piaţa globală”, a precizat Alin George Luca, co-fondator Degethal.

Specialiştii consideră că proiectele blockchain şi criptomonede oferă potenţialul de a perturba tradiţia modelor de afaceri, iar aplicaţiile variază de la servicii financiare descentralizate, jocuri şi divertisment, la managementul identităţii şi NFT, la managementul lanţului de aprovizionare şi soluţii de fabricaţie.

Degethal este fintech inovator înfiinţat în anul 2021, ce oferă utilizatorilor funcţiuni combinate de banking clasic, servicii financiare digitale şi pe criptomonede.

Fondul de investiţiii austriac Valuex analizează şi evaluează proiecte cripto şi blockchain din perspectivă antreprenorială şi oferă servicii de consultanţă bazate pe valoare pentru acestea.

Articole recente

NATO2022Bucureşti/ Aurescu: România, rol strategic; lucrurile care se întâmplă în Marea Neagră nu rămân în Marea Neagră

Bucureştiul va fi în aceste zile capitala diplomaţiei europene şi euroatlantice, ceea ce demonstrează rolul…

11 minute ago

Dezvoltatorul imobiliar chinez Evergrande a vândut un teren de 10.377 metri pătraţi pentru un miliard de dolari

China Evergrande Group, cel mai mare dezvoltator imobiliar chinez, a anunţat luni că a vândut…

17 minute ago

Rezident Eforie Nord: Au început rezervările pentru vacanța 2023 pe litoralul românesc, cu tarife de la 40 de lei/noapte

Oferta de vacanțe la mare vara viitoare, cu cazare în apartamente de închiriat în regim…

19 minute ago

DNA a trimis în judecată conducerea Fundației pentru Tineret a municipiului București, care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de…

o oră ago

Fondul European de Investiții (FEI): Aproape 20 de aplicații primite pentru cele 400 mil. EUR alocate prin PNRR fondurilor de private-equity

În cadrul întâlnirii anuale a Asociației de Private Equity și Venture Capital din România (ROPEA),…

o oră ago

Moneycorp Business Outlook: Firmele românești trebuie să își ia măsuri solide de prevenire a riscului valutar, în condițiile în care fluctuațiile din piețele financiare tind să se accentueze

Recentele fluctuaţii semnificative ale cursului dolarului, împreună cu evoluţia randamentelor bondurilor, anunţă o perioadă plină…

o oră ago