International

Firma elveţiană care gestionează Nord Stream 2 şi-a declarat insolvenţa

Societatea Nord Stream 2 AG, o firmă cu sediul în cantonul elveţian Zug, s-a declarat în insolvenţă iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi, a declarat marţi responsabilul economic cantonal Silvia Thalmann-Gut, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Am fost informaţi astăzi (marţi) că această societatea nu mai poate funcţiona…a fost nevoită să se declare în insolvenţă iar angajaţii au primit înştiinţarea de concediere”, a explicat Silvia Thalmann-Gut pentru postul public de televiziune SRF. Societatea nu a putut pune în practică un plan social “pentru că este insolvabilă”, a precizat responsabilul cantonal.

Nord Stream 2 AG este compania care a gestionează gazoductul Nord Stream 2 şi săptămâna trecută a fost sancţionată de SUA, după ce Rusia a recunoscut independenţa celor două provincii separatiste din estul Ucrainei.

Nord Stream 2 AG este înregistrată în Elveţia dar este deţinută de grupul energetic rus Gazprom. Gigantul rus a plătit jumătate din costurile construirii conductei Nord Stream 2, estimate la 11 miliarde de dolari, iar cealaltă jumătate de partenerii din acest proiect: Shell, OMV, Engie, Uniper şi Wintershall DEA.

După invadarea Ucrainei de către Rusia mai multe companii importante, inclusiv o serie de mari companii petroliere, au anunţat că îşi vor vinde operaţiunile din Rusia. Printre aceste companii se numără şi Shell care a anunţat că nu va mai fi implicată în Nord Stream 2.

La începutul lunii septembrie 2021, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot transporta anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. Ulterior, prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul “gaz tehnic”, în aşteptarea aprobărilor necesare din partea autorităţilor germane pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei.

Însă, săptămâna trecută, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.

Autorizaţia eliberată de autorităţile germane este una dintre ultimele etape înainte ca gazoductul Nord Stream 2 să poată fi pus în serviciu, având în vedere că lucrările de construcţie s-au terminat. Ulterior, Comisia Europeană urmează să se pronunţe la rândul său asupra autorizării.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

5 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

5 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

6 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

7 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

7 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More