*Marius Pandel, CEO Christian Tour: Situația financiară a societății nu se circumscrie unei eventuale stări de insolvență
Firma turcească SIBA TURIZM SEYAHAT a renunțat la procesul în care cerea insolvența Christian Tour, ne-au transmis reprezentanții agenției de turism.
Ieri, în presă, au apărut informații despre faptul că firma Siba Turizm, care activează mai ales pe zona Kusadasi, a cerut insolvența CHRISTIAN’76 TOUR SRL, pe rolul Tribunalului București aflându-se dosarul 1098/3/2021.
Referitor la prezumtiva stare de insolvență a societății CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L., Marius Pandel a precizat că “situația financiară a societății nu se circumscrie unei eventuale stări de insolvență”, iar litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului București, la care s-a făcut referire, s-a stins prin înregistrarea cererii de renunțare la judecarea cauzei de către societatea SIBA TURIZM SEYAHAT.
CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L a mai transmis redacției Financialintelligence.ro cu privire la dosarul 1098/3/2021: “Apreciem că expunerea în spațiul public a unor informații neverificate și incomplete este o dovadă de imprudență, reprezentând atât o dezinformare a publicului, cât și o gravă prejudiciere a imaginii societății. Acțiunea introdusă de către societatea SIBA TURIZM SEYAHAT, la care s-a făcut referire în presă, a fost o strategie de diversiune, reprezentând, în cele din urmă, o simplă supoziție, imposibil de demonstrat din punct de vedere faptic și juridic. Prin urmare, aceasta nu poate sta la baza articolelor referitoare la societatea CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L., iar orice publicație întemeiată pe respectiva cauză este prozaică. Mai mult, litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului București, la care s-a făcut referire în prezenta publicație, s-a stins prin înregistrarea cererii de renunțare la judecarea cauzei de către societatea SIBA TURIZM SEYAHAT. Astfel, expunerea în mod public și categoric a „stării de insolvență” a societății CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L. este un act susceptibil de a prejudicia imaginea acesteia și de a oferi actualilor și eventualilor parteneri contractuali o imagine nerealistă asupra situației financiare și rentabilității societății.
În aceste condiții, dorim să punem în vedere publicului faptul că societatea CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L. nu este insolvabilă, iar orice susținere contrară și neverificată reprezintă o dovadă de rea-credință.”