Banci

Firmele europene pun banii la saltea în aşteptarea următoarei mutări a BCE

Numerarul depozitat la bănci de companiile europene a atins un nivel record, ceea ce creşte încrederea investitorilor că piaţa de obligaţiuni corporative poate traversa perioada dificilă provocată de răspândirea noilor tulpini de Covid-19 sau eliminarea stimulentelor de către băncile centrale, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor Băncii Centrale Europene, depozitele companiilor non-financiare din zona euro au încheiat luna iulie la un nivel record de 3.200 de miliarde de euro, cu aproximativ 600 miliarde de euro mai mult decât la începutului anului trecut.

Această rezervă mare de lichidităţi este unul din motivele pentru calmul înregistrat în prezent pe pieţele de credit, chiar dacă traderii urmăresc cu atenţie orice semnale venite de la BCE, care va organiza joi o reuniune a consiliului guvernatorilor, cu privire la debutul retragerii stimulentelor.

Firmele “ar putea fi mai agresive, dar pentru moment preferă să fie prudente”, spune Philipp Burckhardt, analist şi manager de portofoliu la Lombard Odier Investment Managers.

În paralel, cumpărătorii de obligaţiuni corporative au şi ei un exces de numerar după ce intrările în fonduri de tip investment-grade s-au accelerat în ultimele săptămâni.

Potrivit datelor colectate de analiştii de la Bank of America, banii direcţionaţi de investitorii de retail în fondurile europene de tip investment-grade au depăşit 50 de miliarde de dolari în acest an. În plus, datele publicate săptămâna trecută arată de asemenea “intrări puternice” în fondurile de tip investment-grade, un fenomen care poate fi atribuit creşterii incertitudinii cu privire la varianta delta a coronavirusului.

Cu toate acestea persistă riscurile cu privire la retragerea stimulentelor de către băncile centrale. Atenţia cu privire la reuniunea de săptămâna aceasta de la BCE s-a intensificat, pe fondul accelerării inflaţiei şi a declaraţiilor unor oficiali de la BCE conform cărora creşterile de preţuri ar putea conduce la reducerea stimulentelor. Chiar şi aşa, ar fi nevoie de o mutare majoără a BCE pentru a mişca piaţa.

“Este greu să fii preocupat în mod excesiv de următoarele luni. Sunt multe elemente care ar putea deranja pieţele de credit dar toate au o probabilitate redusă”, spune Tom Moulds, manager de portofoliu la BlueBay Asset Management.

Articole recente

Rezerva Federală aprobă o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii și prevede încă două scăderi în acest an

Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere  mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…

2 ore ago

Solar Open Day – Energie solară, dublu impact pentru comunități

Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…

4 ore ago

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

5 ore ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

5 ore ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More