Update articol:

Fitch a retrogradat China din cauza creşterii datoriei pe fondul intensificării tensiunilor comerciale

china Yuanul chinez
Agenţia de evaluare financiară Fitch a coborât joi, cu o treaptă, ratingul suveran al Chinei, citând aşteptările referitoare la o continuă înrăutăţire a finanţelor publice şi o creştere rapidă a datoriei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Retrogradarea Chinei, a doua economie a lumii, a venit la o zi după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a impus tarife pe scară largă la importurile provenite din principalii parteneri comerciali ai SUA, iar China a fost una din cele mai grav lovite, însă Fitch a precizat că această decizie nu a fost inclusă încă în prognozele sale.

Joi, Fitch a coborât ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută ale Chinei de la “A plus”, până la “A”, la un an după ce a modificat perspectiva asociată ratingului de ţară.

“Retrogradarea reflectă aşteptările noastre referitoare la o continuă înrăutăţire a finanţelor publice ale Chinei şi o creştere rapidă a datoriei publice în perioada de tranziţie economică a ţării”, a informat Fitch într-un comunicat de presă .”Ne aşteptăm ca raportul datorie guvernamentală/PIB să-şi continue tendinţa de creştere semnificativă în următorii ani, alimentat de deficitele mari şi creşterea slabă a PIB-ului nominal”, adaugă agenţia de evaluare.

Fitch se aşteaptă ca deficitul guvernamental al Chinei să crească până la 8,4% din PIB în 2025, de la 6,5% din PIB în 2024, semnificativ peste media de 2,7% a ţărilor care beneficiază de un rating de tip “A”. În schimb, analiştii Fitch prognozează că ritmul de creştere economică al Chinei va fi de 4,4% în 2025, de la 5% în 2024.

În luna aprilie 2024, Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului suveran al Chinei, la “negativă”, de la “stabilă”, citând riscurile la adresa finanţelor publice pe măsură ce economia se confruntă cu o incertitudine crescută în tranziţia sa la un nou model de creştere.

În replică, Ministerul chinez al Finanţelor a spus că Beijingul “regretă profund” şi nu recunoaşte retrogradarea Fitch, adăugând că este vorba de o decizie “părtinitoare şi care nu reflectă în totalitate şi în mod obiectiv situaţia reală din China”.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025