International

Fitch avertizează că 2023 va fi un alt an dificil pentru statele emergente

O creştere economică slabă şi creşterea costurilor cu împrumuturilor ar putea pune presiuni asupra perspectivelor pentru statele de pe pieţele emergente în 2023, a avertizat joi agenţia de evaluare Fitch, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Presiunile asupra finanţelor publice şi, în multe cazuri, agravarea riscurilor politici afectează şi ele perspectivele pentru statele emergente în 2023, adaugă Fitch.

“La fel ca şi în 2022, vor fi cazuri de provocări în obţinerea de finanţare de urgenţă pentru pieţele emergente mici şi de frontieră, chiar şi în moneda locală” se arată în raportul Fitch.

“Numărul record de state emergente care au un rating de tip ‘CCC+’ sau mai mic înseamnă că noi cazuri de incapacitate de plată sunt posibile”, adaugă agenţia de evaluare.

Din punct de vedere geografic, Europa emergentă, Asia şi Africa sub-sahariană sunt în opinia Fitch regiuni cu o perspectivă care se “deteriorează”, în timp ce Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi de Est, alături de America Latină au o perspectivă “neutră”.
+
Efectele inflaţiei vor continua să persiste în bilanţurile guvernamentale, pe fondul prelungirii efectelor indexării salariilor şi beneficiilor sociale, se mai arată în raport.

“Fitch se aşteaptă ca ritmul consolidării fiscale să încetinească în 2023, peste 40% din portofoliul de state emergente cărora le acordăm un rating urmând să înregistreze deficite mai mari sau surplusuri mai mici decât în 2022”, subliniază agenţia de evaluare.

O veste bună ar putea veni din partea unei normalizări mai rapide a inflaţiei, care ar putea aduce şi o modificare mai rapidă a direcţiei politicii monetare urmate de băncile centrale din întreaga lume şi ar duce dolarul american mai jos. Cu toate acestea, Fitch avertizează că niciunul din aceste elemente nu este inclus în scenariul său de bază pentru anul 2023.

Articole recente

Germania trimite avioane de vânătoare după ce un avion militar rus survolează Marea Baltică

Forțele aeriene germane afirmă că „forța de alertă rapidă” a primit ordin de la NATO…

2 ore ago

Iluzia inflației (Florin Cîţu)

Explozia prețurilor în România nu este un fenomen întâmplător. Dincolo de șocurile externe și de…

2 ore ago

Trump spune că familia Murdoch ar putea fi partenerii potențiali în tranzacția TikTok

Președintele Donald Trump a declarat într-un interviu difuzat duminică că magnatul conservator al mass-media Rupert…

2 ore ago

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia și Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunțuri…

2 ore ago

Aeroporturile europene se grăbesc să repare sistemele de check-in după un atac cibernetic major

Unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, inclusiv Heathrow din Londra, cel mai aglomerat…

5 ore ago

Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More