Banci

Fitch: Măsurile legislative recente pot avea un impact negativ semnificativ asupra băncilor

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva de rating, de la “stabilă” la “negativă”, pentru primele două bănci din România, Banca Comercială Română SA (BCR) şi BRD-Groupe Societe Generale SA (BRD), informează un comunicat de presă al Fitch.
Fitch a confirmat, la “BBB plus”, ratingul pe termen lung al Banca Comercială Romana şi BRD-Groupe Societe Generale S.A, precum şi la ‘BBB minus’ cu perspectivă negativă pentru UniCredit Bank S.A şi la ‘BB plus’ cu perspectivă stabilă pentru Banca Transilvania SA (BT).
“Revizuirea perspectivelor pentru BCR şi BRD reflectă probabilitatea semnificativă ca, în viitor, Fitch să limiteze ratingul băncilor româneşti la o treaptă deasupra ratingului suveran atribuit României (BBB minus /perspectivă stabilă), în loc de două trepte cum este în prezent. Aceasta reflectă la rândul său riscul potenţial mai mare al unei intervenţii guvernamentale în sectorul bancar, în cazul în care statul nu îşi va putea plăti datoriile, ceea ce ar afecta negativ capacitatea băncilor de a-şi asigura serviciul datoriilor”, subliniază Fitch.
Agenţia de evaluare precizează că această modificare a punctului de vedere a fost determinată de recentele propuneri sau iniţiative adoptate recent, care în opinia Fitch ar putea avea un impact negativ semnificativ asupra băncilor, cea mai importantă fiind o taxă specială pe activele băncilor.
De asemenea, Fitch a confirmat ratingurile de viabilitate al BCR şi BT la ‘bb+’ şi cel al UniCredit Bank S.A. la ‘bb’, “pentru că credem că profilurile financiare ale băncilor ar trebui să fie suficient de rezistente, cel puţin pe termen scurt, unei scăderi a profitabilităţii ca urmare a taxei menţionate mai sus”. În schimb, Fitch avertizează că ratingurile de viabilitate ar putea fi retrogradare dacă taxa pe active va fi menţinută pe o perioadă nedeterminată, iar impactul său nu va putea fi contracarat de bănci prin modificarea strategiilor de business.
În ceea ce priveşte ratingurile pe termen lung al BCR şi BRD, Fitch subliniază că acestea sunt sensibile în special la o revizuire a riscurilor de ţară cu care se confruntă băncile româneşti. Dacă măsurile punitive propuse, cum este taxa pe bănci, sunt implementate aşa cum este în plan şi vor rămâne în funcţie dincolo de un orizont de timp pe termen scurt, sau dacă vor fi introduse noi măsuri neconvenţionale, care vor provoca pierderi băncilor sau vor afecta gradul de solvabilitate al băncilor, Fitch ar putea limita ratingul pe termen lung al băncilor la o treaptă deasupra ratingului de ţară al României şi ar retrograda ratingul pe termen lung al băncilor în consecinţă.
Când vine vorba de ratingurile de viabilitate al BCR, BT şi UniCredit Bank S.A., Fitch subliniază că acesta ar putea fi retrogradat dacă taxa pe bănci sau alte măsuri ar submina performanţele astfel încât să conducă la o slăbire semnificativă a solvabilităţii lor. De asemenea, ratingurile de viabilitate ar putea fi retrogradate dacă încetinirea economică prognozată sau o creştere semnificativă a apetitului de risc se vor traduce printr-o deteriorare a calităţii activelor băncilor, avertizează agenţia de evaluare.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

30 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

33 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

39 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

43 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

48 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

51 de minute ago

This website uses cookies.

Read More