International

Fiul preşedintelui turc Erdogan se alătură unui marş pro-palestinian la Istanbul

Fiul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a participat sâmbătă la un marş pro-palestinian la Istanbul, relatează Associated Press.

Bilal Erdogan a fost însoţit de fostul ministru de interne Suleyman Soylu şi de fostul preşedinte al parlamentului turc Mustafa Sentop.

“Să ne arătăm clară poziţia noastră, ar trebui cel puţin să ne facem cunoscute sentimentele”, a declarat Bilal Erdogan pentru The Associated Press.

“Toţi cei care au o conştiinţă, indiferent de rasă sau religie, îşi manifestă sentimentele faţă de acest genocid”, a declarat, la rândul său, fostul ministru Sentop.

Mulţimea de peste 1.000 de persoane care a manifestat la Istanbul a fluturat steaguri palestiniene şi turceşti şi a scandat sloganuri critice la adresa Israelului şi Statelor Unite.

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

45 de minute ago

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

50 de minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

o oră ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

o oră ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

o oră ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More