Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFostul prim adjunct al SRI Florian Coldea transmis aseară, printr-un comunicat de presă legat de dosarul său de corupție deschis de DNA, că este nevinovat și a lansat un atac la mai multe instituții media: “Referitor la acuzațiile care mi se aduc, reiterez faptul că sunt nevinovat.(…) Suntem într-o situație cu care m-am confruntat de mai multe ori, în care hoții, ajutați de alți hoți, strigă: „Hoții!””.
“Ca fost militar și angajat al SRI, nu mă intimidează reluarea virulentă a atacurilor la adresa mea. Mi-am asumat de la început și continui să îmi asum deciziile și acțiunile întreprinse, precum și consecințele acestora”, a spus Coldea.
Fostul prim adjunct SRI susține că „numitorul comun” al „campaniei mediatice agresive” este o „dorință revanșardă” față de activitatea sa din SRI și față de persoanele care au fost implicate în lupta împotriva corupției de la vremea respectivă.
“Actuala campanie mediatică, programată și calculată, nu urmărește prezentarea adevărului și susținerea interesului public, ci are la bază motive și obiective nedeclarate, care vizează susținerea unor interese personale și de grup, ilegitime în raport cu cetățenii onești, în scopul obținerii unor beneficii cu valență electorală, dar și de natură economică”, spune Coldea, susţinând: “Trebuie să o spun clar și răspicat, așa cum de altfel se poate observa și în mod direct, că principalii actori / susținători ai acesteia, majoritatea implicați și în campaniile anterioare împotriva mea, sunt moguli media binecunoscuți – Maricel Păcuraru (condamnat definitiv), Sebastian Ghiță (fugar, din 2016, în Serbia, suspectat de implicare directă sau indirectă în mai multe activități ilegale), Dan Voiculescu (condamnat definitiv) și principalii lor colaboratori din zona media – Dan Andronic, Cristian Burci, Anca Alexandrescu și alții, gen Cozmin Gușă (lista este mult mai lungă)”.
Acesta susţine că este nevinovat și că, în speranța că vor obține soluții favorabile în justiție, „persoane care se confruntă cu probleme de ordin legal” recurg la „denunțuri nesusținute faptic” și „acuzații publice nefondate” pentru atingerea propriilor obiective.
Potrivit Gândul, Coldea precizează următoarele:
Potrivit lui Coldea, elementul central al campaniei este “presupusa mea implicare în coordonarea unui amplu mecanism monstruos de influențare a actului de justiție, în funcție de interesele SRI din mandatul meu, de interesele mele personale, la ordin, sau, chiar, cu implicarea unor actori externi. Alegațiile în acest sens, prezentate insistent, fără niciun element de susținere care să fie fundamentat pe documente sau probe, ignoră cu bună știință rezultatele investigațiilor oficiale în acest sens și subminează rolul și competențele unor instituții fundamentale ale statului român (serviciile de informații, Ministerul Public, Ministerul Justiției etc.), precum și activitatea exercitată de reprezentanții acestora (ofițeri de informații, polițiști, polițiști judiciari, procurori, judecători de la toate nivelurile etc.), cu consecințe asupra încrederii cetățenilor în actul de justiție și funcționarea statului de drept”.
Coldea mai susţine că “a doua temă principală a companiei se bazează pe lansarea și promovarea, de o manieră similară, de alegații fără susținere faptică referitoare la sprijinirea (sau, chiar, crearea) de către SRI în mandatul meu sau de mine personal, inclusiv după trecerea în rezervă, cu influențe externe, a unor partide și oameni politici, invocându-se utilizarea unor mijloace și metode ilegale (intimidări, șantaje, ofițeri acoperiți etc.). Alegațiile respective, dincolo de gravitatea lor majoră, pot influența derularea competiției electorale și riscă să afecteze procesul democratic din țara noastră. Un exemplu relevant în acest sens sunt dezinformările referitoare la presupusele mele legături cu mai mulți oameni și partide politice angajate în actuala competiție electorală, pe care, în pofida dezmințirilor categorice, cei care le lansează continuă să le vehiculeze ca pe niște certitudini, în absența oricăror dovezi”.
Coldea precizează: “Acestor două teme centrale li se adaugă o varietate inepuizabilă de așa-zise dezvăluiri, de la proprietăți de lux în afara României, pe numele meu sau al unor intermediari, legături cu rețele de criminalitate organizată transfrontalieră, șantaje și presiuni la adresa unor politicieni sau oameni de afaceri, conexiuni cu rude inventate (veri, frați) etc. Toate acestea, prezentate insistent ca adevăruri, nu sunt decât niște minciuni sfruntate, care îi compromit pe cei care le promovează”.
Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a declarat într-un interviu pentru Libertatea că,…
Dezvoltarea universului investițional și introducerea unor noi clase de active pentru fondurile de pensii răspund…
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, ar fi dat, în trecut, ca om de afaceri, de şase…
Directoratul OMV Petrom va decide în T3/25 dacă va fi propus un dividend special, potrivit…
Rezultatul operațional al diviziei Clean CCS se ridică la 1,03 miliarde EUR, datorită contribuției mai…
OMV Petrom (SNP) a raportat un profit net CCA excluzând elementele speciale atribuibil acționarilor societății-mamă…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Trebuie o curățenie generală în toată societatea și instituțiile ei. Deja ghemul e foarte încâlcit și cu foarte multe noduri și nu mai poate fi descâlcit decât printr-o curățenie generală ca și cea făcută după cel de al doilea război mondial!
Da, se știe ca pușcăriile sunt pline de oameni nevinovați.... 🤣
vin ai noștri
pleacă ai noștri
noi rămânem tot ca prostii
tara distrusă,furata,vinduta
nimeni nu știe nimic
nimeni nu plătește nimic
la acești hoți totul se prescrie la timp iar vilele și conturile de afara aar că ciupercile după ploaie
bineînțeles avericare nu pot fi impozitate...
legea e pentru p#lime
cei mari o pășesc iar prostimea muncește din zori in noapte și nu are nici o coaja de pîine și statul ii omoară cu taxe și impozite din ce in ce mai mari că sa poată beneficia aleșii neamului de pensii speciale
cine curios sa meargă în Africa
e mult mai mult bun simt și normalitate că în Romanika...
Codlea, hoțule !
Ești plin de bani, ai șantajat bogătașii cu dosare, te-ai plimbat prin toate țările exotice cu banii altora.
Ai moacă de hoț, nu te supăra...
La pușcărie !!!
Ce sa le ceri la niste jigodii ordinare.