Categories: Fără categorie

Florian Coldea – la secţia de poliţie pentru a semna controlul judiciar

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat luni dimineaţa la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă.

“Dau explicaţii pe bună dreptate justiţiei. Am totală încredere în justiţie. (…) Aşa cum v-am spus nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei. Respect poziţia presei, dar pentru moment vă rog să mă înţelegeţi. (…) Nu este momentul, sunt audieri, este faza de urmărire penală. Vă asigur că o să transmit un punct de vedere coerent când o să vedem despre ce este vorba”, a declarat Coldea, la ieşirea din secţia de poliţie.

Foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt cercetaţi penal de DNA, sub control judiciar pe cauţiune, într-un dosar de trafic de influenţă. De asemenea, ei trebuie să se prezinte periodic la secţia de poliţie, în cadrul procedurii de control judiciar.

Ei sunt acuzaţi că au cerut 600.000 de euro omului de afaceri Cătălin Hideg, pentru a-l ajuta pe acesta să obţină o pedeapsă cu suspendare într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, ei trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, potrivit Agerpres.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More