Update articol:

Florin Barbu: Protecţia mediului trebuie să meargă mână în mână cu protecţia fermierilor

Florin Barbu: Protecţia mediului trebuie să meargă mână în mână cu protecţia fermierilor
 - poza 1
Politicile climatice trebuie să fie însoţite de măsuri concrete de sprijin, astfel încât tranziţia verde să nu se transforme într-o povară insuportabilă pentru agricultori şi pentru securitatea alimentară a Uniunii Europene, afirmă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu.

“Fermierii noştri nu pot fi puşi în situaţia de a plăti singuri costul tranziţiei verzi. Creşterea preţurilor la îngrăşăminte, generată de aplicarea Mecanismului de Ajustare la Frontieră a Carbonului (CBAM), loveşte direct în competitivitatea agriculturii europene şi, implicit, în siguranţa alimentară. România susţine o abordare echilibrată: protecţia mediului trebuie să meargă mână în mână cu protecţia fermierilor şi cu menţinerea capacităţii de producţie în Uniunea Europeană”, a declarat luni ministrul român al Agriculturii, în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH) desfăşurate la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al MADR, transmis marţi AGERPRES, România a sprijinit propunerea formulată de Austria referitoare la suspendarea aplicării CBAM pentru îngrăşăminte şi extinderea acestei suspendări pentru toate tipurile de fertilizanţi utilizaţi în agricultură, nu doar pentru amoniac şi uree, având în vedere creşterea semnificativă a costurilor de producţie şi pierderea de competitivitate a fermierilor europeni.

Barbu a susţinut poziţia României privind necesitatea protejării fermierilor europeni în contextul aplicării CBAM, cu impact direct asupra preţurilor la îngrăşăminte.

În acest context, România a solicitat identificarea unor mecanisme europene de compensare şi sprijin, care să permită fermierilor să facă faţă creşterii costurilor şi să continue investiţiile necesare pentru modernizarea şi decarbonizarea agriculturii.

“Poziţia exprimată de ministrul Florin Barbu se înscrie în linia constantă de acţiune a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a apăra interesele fermierilor români şi europeni şi de a promova politici europene care să asigure, simultan, sustenabilitatea, competitivitatea şi securitatea alimentară”, se mai arată în comunicatul MADR.

BVB | Știri BVB