Energie

Florin Cîţu: Am propus şi voi propune în continuare să avem un pact transpartinic, prin care să ne asigurăm că în 2026 vom avea o securitate energetică a României / Eu îmi asum o reformă nepopulară

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, joi, despre intenţia PSD de a reglementa piaţia energiei, de la 1 aprilie, că o astfel de măsură nu rezolvă problema. Discuţia este despre ce facem cu această piaţă, cum o dezvoltăm. ”Am propus şi voi propune în continuare să avem un pact transpartinic, prin care să ne asigurăm că în 2026 vom avea o securitate energetică a României”, a precizat liderul liberal, arătând că el își asumă o reformă nepopulară, dacă va avea rezultate bune pentru cetăţeni, în viitor, potrivit news.ro.

”Vedeţi, aici ne învârtim în jurul cozii. Avem o lege a compensării, care mergea pentru Noiembrie şi Decembrie, ce facem pentru ianuarie încolo. Dacă este legal, voi susţine aplicarea acestei legi şi pentru Ianuarie, vom vota orice amendament care este în spiritul şi în litera Constituţiei”, a spus Florin Cîţu, întrebat despre aplicarea măsurii compensării facturilor şi pentru luna ianuarie.

Despre anunţul lui Marcel Ciolacu privind o discuţie cu Comisia Europeană pentru reglementarea pieţei energiei, pe o perioadă de un an, de la 1 aprilie, preşedintele PNL a afirmat că ar vrea să existe o discuţie ”nu doar despre reglementare, pentru că nu rezolvă nicio problemă”.

”Faptul că mergem şi reglementăm preţurile, revenim la o piaţă reglementată, 6 luni de zile, un an de zile, nu rezolvă problema. Discuţia este despre ce facem cu această piaţă, cum o dezvoltăm. Am propus şi voi propune în continuare să avem un pact transpartinic, prin care să ne asigurăm că în 2026 vom avea o securitate energetică a României. Ceea ce înseamnă să ne asigurăm că vom face investiţii în acest domeniu , şi ceea ce înseamnă, bineînţeles, să ştiţi că nimeni nu face investiţii dacă ai o piaţă reglementată”, a spus Florin Cîţu.

El a menţionat că ”aceste soluţii pe termen scurt sunt doar soluţii pe termen scurt, ele nu rezolvă problema pe termen lung”.

”Ce facem după 6 luni de zile sau după un an de zile când va trebui să ridicăm aceste reglementări şi va trebui să revenim la piaţa liberalizată, structura pieţei va fi la fel, preţurile vor creşte în continuare şi vom avea aceeaşi problemă. Eu sunt adeptul măsurilor serioase, a reformei şi de aceea, având o coaliţie care are 70% în parlamentul României, chiar ne putem asuma reforme serioase, chiar dacă ele, pe termen scurt, s-ar putea să însemne că nu sunt populare. Dar numai aşa poţi să faci reforme.  Eu îmi asum o reformă nepopulară, dacă ea va avea rezultate bune pentru cetăţeni, în viitor”, a mai comentat preşedintele PNL.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, că, pe modelul Franţei, speră ca de la 1 aprilie să se introducă preţ reglementat la energie, pe o perioadă de un an de zile, ca să acopere şi iarna viitoare, iar măsurile să acopere atât zona de consumatori casnici dar şi IMM-uri. Pentru asta, liderul PSD a spus că Guvernul trebuie să înceacă discuţiile cu Comisia Europeană.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

3 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More