Fără categorie

Florin Cîţu: I-am solicitat secretarului de stat Raed Arafat şi şefului IGSU, Dan Iamandi, să coordoneze intervenţia de salvare

Prim-ministrul Florin Cîţu anunţă că i-a solicitat secretarului de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat şi şefului IGSU, Dan Iamandi, să meargă pe platforma Midia – Năvodari şi să coordoneze intervenţia pentru salvarea persoanelor surprinse de explozia de la Rafinăria Petromidia.

“Am fost informat de Raed Arafat despre explozia de la Platforma Midia-Năvodari, imediat după producerea incidentului. I-am solicitat secretarului de stat Raed Arafat și șefului IGSU, Dan Iamandi, să meargă la fața locului și să coordoneze personal intervenția pentru salvarea persoanelor surprinse de explozie. În aceeași măsură, să se asigure că sunt alocate toate resursele logistice necesare pentru ca situația să fie sub control și să fie evitată producerea altor victime”, a scris premierul, vineri, pe Facebook.

De asemenea, a precizat că i-a cerut şefului DSU să analizeze, împreună cu ceilalţi specialişti, dacă se impune luarea altor măsuri de siguranţă, inclusiv evacuarea unor persoane din zonă.

“În acest moment, salvatorii intervin cu 3 autospeciale de stingere de la ISU Dobrogea, sprijinite de 9 autospeciale de stingere din Călărași, Ialomița, Tulcea și Brăila. Acestor forțe li se adaugă o autospecială pentru transportul victimelor multiple, un elicopter SMURD, 5 mașini de intervenție SMURD și 5 ambulanțe de la serviciul de Ambulanță Constanța”, a completat Florin Cîţu.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

5 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

5 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

6 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

6 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More