Politica

Florin Cîţu îl contrazice pe Ciolacu şi spune că acesta nu l-a sunat înainte de vizita în Ucraina: Am aflat luni, de la partea ucraineană, care m-a întrebat ce se întâmplă / Nici premierul nu m-a informat

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a declarat joi, că a aflat luni, de la partea ucraineană, care l-a întrebat ce se întâmplă, despre faptul că preşedintele camerei, Marcel Ciolacu nu mai vine pe 27 aprilie în vizita în Ucraina. Cîţu l-a contrazis pe Ciolacu, care afirmase în cursul dimineţii că l-a sunat cu câteva ore înainte de plecare pentru a-l informa despre această vizită.

”În ceea ce mă priveşte, în ceea ce priveşte Senatul României, noi am respectat toate regulile. Am agreat o dată cu cei din Ucraina li ne-am ţinut de acea dată. Din momentul în care a fost agreată acea dată, totul a fost în mâinile celor de la securitate, SPP, de a aranja protecţie, nu am mai avut nicio intervenţie, doar mesaje personale, pentru a vedea despre mesajele de acolo”, a spus Cîţu, potrivit news.ro.

Preşedintele Senatului a precizat că a aflat luni despre faptul că preşedintele Camerei nu mai vine pe 27 în Ucraina, de la partea ucraineană.

”Am aflat luni, de la partea ucraineană, care m-a întrebat ce se întâmplă, am aflat despre faptul că domnul preşedinte Ciolacu nu mai vine pe 27. Nu am întrebat când vine, nu am ştiut exact ce se întâmplă, nici nu era treaba mea”, a spus el, adăugând că era o invitaţie adresată Senatului şi nu să meargă împreună cu preşedintele Camerei.

Întrebat dacă Marcel Ciolacu l-a informat despre faptul că nu va mai merge în aceeaşi zi cu el în Ucraina, Florin Cîţu a spus: ”Tocmai v-am spus că am aflat de la partea ucraineană, care m-a sunat. Pe mine, partea ucraineană m-a contactat pentru că voiau neapărat să fiu la acel congres”.

Despre afirmaţiile lui Marcel Ciolacu, că l-a sunat cu câteva ore înainte de a pleca în vizita oficială, Cîţu a spus: ”Nu, nu m-a sunat”.

Preşedintele Senatului a mai spus că nici premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, nu l-a informat despre faptul că va face această vizită.

”Repet, nici nu trebuia să facă aşa ceva. Premierul României, tot din motive de securitate, îşi pregăteşte propriile vizite, la fel, vizita noastră, se ştia că mergem pe 27, nu am vrut să vorbim public depre asta dar eu nu am comunicat cu premierul României, despre vizita domniei sale, pentru că nu aveam de ce”, a mai explicat Florin Cîţu.

Preşedintele Senatului a mai spus că el s-ar uita la partea bună a lucrurilor. ”Haideţi să lăsăm dezbaterile, cine când a mers, trei oficiali ai statului român au mers în două zile în Ucraina”, a spus el, arătând că era nevoie de această prezenţă română acolo.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la sediul partidului, despre absenţa lui Florin Cîţu, preşedintele Senatului, din vizita oficială efectuată în Ucraina, împreună cu premierul, că a fost o decizie pe care a luat-o împreună cu premierul.

”Nu vă ascund că a fost informat şi preşedintele României”, a mai spus Ciolacu, precizând că şeful Executivului a avut mandat de la şeful statului pentru această vizită. Liderul PSD a mai spus că l-a informat pe Cîţu despre plecare cu câteva ore înainte.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More