Afaceri

Florin Jianu: Programul Start-up Nation 2018 trebuie îmbunătăţit cu criterii de performanţă, nu de viteză

Programul Start-up Nation 2018 trebuie îmbunătăţit cu criterii de performanţă, nu de viteză, cu atribuirea de puncte celor care au cursuri de antreprenoriat şi vin cu aport propriu de capital, a apreciat, marţi, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate.

“Programul Start-up Nation 2018 ar fi trebuit să se numească de fapt 2019 deoarece demarează prea târziu, iar primele proiecte aprobate vor fi probabil la începutul anului viitor. Grila de evaluare propusă de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat trebuie schimbată pentru a se puncta factori precum aportul propriu de capital şi cursurile antreprenoriale. Nu are logică să excluzi de la finanţare proiecte pe criteriul numărului de IMM-uri existente într-o regiune, aşa cum nu este productiv criteriul de primul venit, primul servit. Avem nevoie de performanţă, nu de viteză”, a precizat Florin Jianu, citat de Agerpres.

Preşedintele CNIPMMR consideră ca oportună introducerea posibilităţii de acordare a unui avans de până la 30% din suma totală pentru beneficiarii programului.

Modificarea grilei de punctaj susţinută de CNIPMMR prevede acordarea a câte 40 de puncte pentru proiectele prin care se înfiinţează IMM-uri în domeniul de producţie, industrii creative şi programare IT, 30 de puncte pentru servicii şi 25 de puncte pentru comerţ şi alte activităţi. De asemenea, pentru planul de afaceri care conduce la crearea a cel puţin un loc de muncă ocupat de persoană defavorizată, absolvent după anul 2012 sau şomer tânăr, ar trebui alocate 20 de puncte, iar valoarea procentajului aferent aportului propriu mai mare de 10% din valoarea eligibilă a proiectului să aibă 10 puncte.

“Nu se justifică punctarea suplimentară a firmelor care vor implementa proiectele în judeţele în care media IMM-urilor la mia de locuitori este sub 40, deoarece pentru reducerea decalajului între zonele dezvoltate şi zonele mai puţin dezvoltate există deja programe de finanţare din fonduri europene care sunt destinate exclusiv regiunilor mai puţin dezvoltate. Programul Start-Up Nation trebuie să fie complementar programelor de finanţare din fonduri europene. În plus, în acest moment nu există date statistice relevante cu privire la numărul de IMM-uri la mia de locuitori, clasificate pe judeţe. Acest criteriu este discriminatoriu şi va exclude de la finanţare judeţe importante şi cu potenţial antreprenorial precum Cluj, Constanţa, Timiş, Bucureşti-Ilfov. În aceste judeţe regăsim cele mai mari centre studenteşti, potenţiali beneficiari ai programului”, spune Florin Jianu.

Acesta consideră că este acordat un punctaj excesiv criteriului acţionarilor, transformându-l într-unul de eligibilitate. Totodată acest criteriu este discriminatoriu faţă de persoanele care nu au avut succes iar acum doresc să se reprofileze, poziţia Comisiei Europene şi iniţiativele SUA sunt de “a acorda o doua şansă” şi nu de îngrădire a posibilităţilor de dezvoltare.

Reprezentanţii CNIPMMR se vor întâlni vineri cu ministrul pentru Mediul de Afaceri pentru a discuta noua grilă de punctaj a programului Start-up Nation.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

o oră ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

o oră ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More