Politica

Florin Roman anunţă că preia funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat, luni, că preia funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor pentru o perioadă de două săptămâni, după ce Biroul permanent al forului legislativ a luat o decizie în acest sens.

“În această după-amiază, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a întrunit în şedinţă, după vacantarea funcţiei de preşedinte a Camerei Deputaţilor în plenul Camerei. După vacantare s-a discutat în Biroul Permanent şi s-a luat decizia ca această funcţie să fie preluată interimar, pentru o perioadă de două săptămâni, de subsemnatul. Interimatul presupune în primul rând ceea ce se va întâmpla mâine şi poimâine în Parlament. Împreună cu colegii de la Senat avem un Birou Permanent la ora 18,00, unde vom aproba calendarul audierilor în comisii şi unde vom stabili şi pentru ziua de miercuri foarte probabil ziua de învestire a noului Guvern”, a declarat Roman la Parlament, la finalul şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

El a susţinut că discuţia din cadrul Biroului Permanent a fost una “colegială”.

“A fost discuţia şi despre o conducere rotativă pentru această perioadă de oarecum instabilitate şi la nivelul Camerei Deputaţilor. S-a ajuns la această soluţie. A fost un vot – şapte pentru această propunere şi cinci colegi care au fost prezenţi, dar care nu au votat”, a adăugat deputatul PNL.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

2 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

2 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

2 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

2 ore ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

2 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More