Politica

Florin Roman: Biroul Permanent îşi însuşeşte punctul de vedere al Comisiei de constituţionalitate a Senatului, favorabil Guvermului, la sesizarea CCR pe moţiune

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat decizia de a-şi însuşi punctul de vedere exprimat de Comisia de constituţionalitate a Senatului, favorabil Guvernului, în privinţa sesizării la CCR privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, a declarat, marţi, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman (PNL), potrivit Agerpres.

Roman a spus că punctul de vedere al Comisiei senatoriale de constituţionalitate, care este unul favorabil poziţiei Guvernului, va fi transmis Curţii Constituţionale din partea Camerei Deputaţilor.

“Eu am informat colegii că mâine avem termen de răspuns din partea Parlamentului, care înseamnă Camera Deputaţilor şi Senatul, şi nu înseamnă un conflict între premier, între preşedintele Camerei şi între preşedintele Senatului. Colegii de la Comisia de constituţionalitate din Senat au adoptat un punct de vedere. I-am întrebat pe colegii mei, dat fiind faptul că mâine expiră acest termen, dacă avem o poziţie comună Camera Deputaţilor şi Senat. Au fost trei propuneri. Colegii de la AUR au propus un punct de vedere al Comisiei de constituţionalitate de la Cameră. Domnul vicepreşedinte Grindeanu le-a explicat că sunt alte atribuţii ale celor de la Cameră faţă de cei de la Senat. Această propunere a căzut la vot. A fost o propunere din partea colegilor de la USR ca un punct de vedere să fie cu acordul celor de la Comisia juridică şi Comisia de constituţionalitate, această propunere a picat la vot. Şi a fost propunerea de a ne însuşi punctul de vedere al Comisiei de constituţionalitate de la Senat, aprobată de Biroul permanent”, a afirmat Roman, după şedinţa conducerii Camerei.

El a mai spus că Departamentul Legislativ al Camerei Deputaţilor a transmis că nu are finalizat un punct de vedere pe această temă.

Întrebat dacă preşedinţii celor două Camere au avut un cuvânt de spus în privinţa acestor puncte de vedere, Roman a precizat: “Discuţiile exprimate în cadrul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor au opinat că avem de a face cu un conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament, nu între premier, preşedintele Camerei şi preşedintele Senatului”.

Roman a menţionat că va semna acest punct de vedere, având în vedere că exercită atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

El a mai precizat că propunerea lui a fost aprobată cu 9 voturi ‘pentru’, 3 ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Comisia pentru constituţionalitate de la Senat a adoptat, marţi, un punct de vedere favorabil premierului Florin Cîţu în privinţa sesizării CCR pe tema moţiunii de cenzură, 8 parlamentari PNL, PSD şi UDMR votând în susţinerea existenţei unui conflict constituţional, iar cei 3 reprezentanţi ai USR şi AUR au votat împotrivă, a scris, pe Facebook, senatoarea USR PLUS Simona Spătaru.

Comisia solicită CCR, în punctul de vedere, să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern.

“Biroul permanent al Senatului susţine că moţiunea de cenzură cu titlul: ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!’ a fost iniţiată şi depusă cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale ale art.113 alin.(2) din Constituţia României şi, în consecinţă, solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, şi să admită sesizarea formulată de prim-ministrul României”, se arată în punctul de vedere al Comisiei de constituţionalitate.

Articole recente

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

23 de minute ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

25 de minute ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

o oră ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

o oră ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

o oră ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More