Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz
Deputatul liberal Florin Roman atrage atenţia că prin aplicarea legii regimului compensatoriu au fost eliberaţi 18.849 de deţinuţi şi solicită întrunirea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru abrogarea acestui act normativ.
Florin Roman, deputat al Partidului Naţional Liberal, susţine: “Pe data de 3 iunie am transmis o interpelare Ministrului Justiţiei, ȋn care i-am solicitat să publice datele oficiale privind deţinuţii eliberaţi ȋn baza regimului compensatoriu. La două luni distanţă, am primit cifrele oficiale de la Ministerul Justiţiei şi sunt şocante: 18.849 de criminali, violatori, pedofili, tâlhari, hoţi sau traficanţi de droguri merg zilnic printre noi fără să ȋşi fi ispăşit complet pedepsele primite. Pe data de 11 iunie majoritatea parlamentară PSD-ALDE a votat ȋmpotriva proiectului de lege depus de Partidul Naţional Liberal pentru abrogarea Recursului Compensatoriu şi stoparea eliberării timpurie a infractorilor din puşcării. Somăm majoritatea parlamentară ca măcar ȋn al doisprezecelea ceas să se trezească la realitate şi să abroge legea recursului compensatoriu!”
Florin Roman spune că, dintre cei eliberaţi mai repede, 1.299 de deţinuţi s-au reîntors în puşcărie ca urmare a comiterii de noi infracţiuni sau unor condamnări din alte dosare penale: “Şochează numărul mare al criminalilor, violatorilor, tâlharilor şi pedofililor, al celor care au comis infracţiuni cu violenţă. Sunt mii de astfel de cazuri. Sunt sute de Gheorghe Dincă, care au ucis cu sânge rece şi apoi au fost eliberaţi mai repede din puşcărie de regimul PSD – ALDE. Nimeni nu mai este în siguranţă pe stradă, în condiţiile ieşirii masive din puşcării a criminalilor, violatorilor, tâlharilor şi pedofililor, coroborat cu deficitul de personal din poliţie, în zona de siguranţă a cetăţeanului”.
El precizează că 39 dintre cei eliberaţi au comis din nou omoruri, 39 au comis noi violuri, 194 au comis noi tâlhării, 10 au comis infracţiuni de trafic de minori şi proxenetism.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More