Burse/Investitii

Florin STANCIU, Transelectrica: Suntem una dintre companiile cu unul dintre cele mai mari planuri de investiții: 3,7 miliarde lei, pe următorii cinci ani – VIDEO

Transelectrica este una dintre companiile cu unul dintre cele mai mari planuri de investiții – 3,7 miliarde lei, pe următorii cinci ani, o medie de  650 milioane de lei pe an de cheltuit, a spus Florin STANCIU, Manager Strategie Financiară Transelectrica, la FORUMUL PIETEI DE CAPITAL, organizat de Financial Intelligence, pe 21 septembrie.

Acesta a mai declarat: “Prioritatea Transelectrica este să creștem capacitatea de transport a energiei electrice. Ne uităm la noul cadru european, dorind să aliniem investițiile cu noile cerințe europene privind energia verde.

Provocările sunt destul de multe. Stăm pe o lichiditate substanțială, atât în companie, dar și pe piața bancară există suficientă lichiditate. Proiecte există, ceea ce vrem este să obținem un cadru legislativ mai prietenos, mai aliniat cu programul nostru de investiții.”

Florin STANCIU a precizat că societatea are în vedere creșterea capacității de interconexiune cu țările vecine (30 la sută din programul de investiții), dar și să crească capacitatea de evacuare a energiei din zonele deficitare, respectiv Dobrogea, unde există o problemă în a prelua energia produsă (40 la sută din planul de investiții).

Pentru finanțare, compania se uită la instituțiile financiare internaționale, care au predilecție pentru proiectele mari strategice ale companiei: “Ne uitam la costurile de finanțare, iar aici băncile comerciale nu se pot compara. Pe de altă parte, ne uitam la maturitatea creditelor si, de asemenea, băncile comerciale nu-și permit termene atât de mari.  De asemenea, avem în vedere fondurile europene și Fondul pentru modernizare. Totodată, folosim și surse proprii.

Avem în vedere băncile comerciale pentru proiectele mai mici, care pot fi finanțate fie prin credite sindicalizate, fie prin emisiune de obligațiuni. Nu m-aș gândi la o emisiune punctuală, ci aș face un program de finanțare prin obligațiuni, pentru mai multă flexibilitate. Obligațiunile au și minusuri, în sensul că odată trase trebuie să cheltuiești banii, iar dacă nu aliniezi cash flow-ul cu tragerile din emisiuni, apare o problemă. De aceea, mă gândesc la un program pentru a atrage tickete ori decât ori este nevoie pentru a acoperi gapul de finanțare.”

Transelectrica a solicitat acţionarilor revizuirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, anticipând că profitul va fi jumătate din cât estima anterior. Astfel, operatorul sistemului de transport al energiei se aşteaptă să finalizeze anul cu un câştig net de 36,1 milioane de lei, faţă de estimarea iniţială de 70 milioane de lei.

Florin Stanciu a explicat această situație, în contextul nevoilor investiționale mai mari din anul acesta, când se remarcă o creștere de la 307 milioane de lei bugetat la începutul anului, la 535 de milioane de lei, conform propunerii de rectifcare a planului de investiții 2021: “E o conjunctura pieței. Si noi cumpărăm energie de pe piață. A trebuit să reajustăm bugetul într-un mod conservator. Sfârșitul anului probabil ne va găsi în altă poziție, dar pentru a fi conservatori și corecți în raport cu investitorii, am ajustat profitul”.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

26 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

33 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

36 de minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

38 de minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

59 de minute ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More