International

FMI avertizează că lumea se confruntă cu cel mai grav şoc alimentar din ultimul deceniu

Lumea se confruntă în prezent cu un şoc alimentar cel puţin la fel de grav cu cel cunoscut în urmă cu peste un deceniu, iar insecuritatea alimentară se va agrava, a avertizat joi Fondul Monetar Internaţional, care a făcut un apel pentru o abordare decisivă şi coordonată, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Chiar dacă preţurile mondiale la alimente au scăzut în ultimele luni, insecuritatea alimentară este posibil să se agraveze din cauza mai multor factori precum blocajele de aprovizionare, obstacolele care stau în calea recoltelor din Ucraina şi preţurile ridicate la îngrăşăminte şi energie, a apreciat FMI într-un raport publicat joi. Potrivit instituţiei financiare, criza alimentară actuală este cel puţin comparabilă cu cea din 2007-08, care a provocat probleme grave în aprovizionarea cu alimente şi multiple decese şi a generat turbulenţe sociale şi politice.

Un număr de 48 de ţări au fost indentificate ca fiind cele mai afectate de criză din cauza unor presiuni semnificative asupra balanţei de plăţi, insecurităţii alimentare acute, iar cele mai sumbre perspective sunt pentru regiunea Sahel şi alte părţi din Africa sub-sahariană. Pe lângă suferinţele umane, costurile pentru economiile acestor state sunt de ordinul miliardelor de dolari, subliniază FMI.

“Efectele combinate ale creşterii preţurilor la alimente şi energie şi constrângerile de aprovizionare nu doar că reduc standardele de viaţă dar este posibil să majoreze sărăcia şi să reducă creşterea pe termen lung, fiind posibil să alimenteze turbulenţele sociale şi migraţia pe scară largă”, subliniază autorii raportului Bjorn Rother, Sebastian Sosa, Lukas Kohler şi Gaelle Pierre.

Perspectivele extrem de incerte, diminuarea stocurilor de alimente şi prognozele negative cu privire la recoltele de orez vor afecta de asemenea pieţele, susţin autorii raportului. Aceasta pe lângă şocurile climatice, conflictele şi pandemia de Covid-19 care au dus la creşterea insecurităţii alimentare în ultimii cinci ani.

În prezent, Fondul Monetar Internaţional se gândeşte la introducerea unu aşa-numite “ferestre pentru şocul alimentar”. Noua facilitate a FMI pentru ţările afectate de criza alimentară va fi disponibilă timp de 12 luni de la aprobare. Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a spus săptămâna trecută că nu există îndoieli că boardul FMI va aproba, în curând, noua facilitate.

Articole recente

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

5 minute ago

Autoritățile române și cele din Republica Moldova au semnat Memorandumul pentru crearea Bursei de valori de la Chișinău

Autoritățile române și cele din Republica Moldova au semnat, luni, la Chișinău, memorandumul de parteneriat…

12 minute ago

China afirmă că Nvidia a încălcat legea antimonopol, după o anchetă preliminară

Autoritatea de reglementare a pieței din China a declarat luni că Nvidia a încălcat legea…

24 de minute ago

China acuză SUA de “subminarea regulilor comerciale” după ce Trump a făcut presiuni asupra ţărilor NATO

Guvernul chinez a acuzat luni SUA de "subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale" după ce…

o oră ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More