International

FMI avertizează că o decizie surpriză a Fed poate declanşa ieşiri de capital de pe pieţele emergente

Fondul Monetar Internaţional a avertizat luni că o decizie surprinzătoare a Rezervei Federale americane, vizând înăsprirea politicii monetare, ar putea declanşa o majorare a dobânzilor şi ieşiri de capital de pe pieţele emergente, ceea ce scoate în evidenţă nevoia unei comunicări clare din partea băncilor centrale, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Banca centrală a SUA (Fed) a anunţat că va menţine dobânda de referinţă la un nivel apropiat de zero până când economia americană va ajunge la un grad maxim de ocupare a forţei de muncă, iar inflaţia va depăşi 2%. Însă, dacă băncile centrale din economiile avansate vor începe brusc să fie îngrijorate cu privire la riscurile la adresa inflaţiei, lumea ar putea să se confrunte cu o înăsprire surprinzătoare a condiţiilor de finanţare similară cu ceea ce s-a întâmplat în 2013, au avertizat economiştii FMI Philipp Engler, Roberto Piazza şi Galen Sher, într-un capitol analitic al raportului World Economic Outlook.

Analizând deciziile adoptate la reuniunile de politică monetare ale Fed, economiştii FMI au descoperit că fiecare majorare cu un punct procentual a dobânzilor în SUA a provocat o majorare cu o treime de punct procentual a dobânzilor pe termen lung pe o piaţă emergentă tipică. Majorarea este de două treimi de punct pe pieţele emergente care au un rating mai scăzut, de tip speculativ, susţin economiştii FMI.

Pentru a evita o deteriorare a încrederii investitorilor în pieţele emergente, FMI este de părere că băncile centrale din economiile avansate pot oferi mesaje clare şi transparente cu privire la direcţia viitoare a politicii lor monetare în cazul unor diferite scenarii. FMI a dat drept exemplu orientările emise de Fed cu privire la pre-condiţiile necesare pentru o majorare a dobânzii.

Luni au început reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, care în acest an se vor desfăşura în format online. Marţi, FMI va da publicităţii principalele sale estimări privind evoluţia economiei mondiale în 2021.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

6 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More