Macroeconomie

FMI blochează accesul Afganistanului la resursele instituţiei, din cauza lipsei de claritate privind Guvernul ţării

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a suspendat accesul Afganistanului la resursele instituţiei financiare internaţionale, inclusiv aproximativ 440 de milioane de dolari în noi rezerve monetare, din cauza lipsei de claritate privind Guvernul ţării, după ce talibanii au capturat capitala Kabul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Anunţul FMI vine pe fondul presiunilor Trezoreriei Statelor Unite, care vrea să se asigure că tranşa alocată Afganistanului din Drepturile Speciale de Tragere (DST), programată pentru luni, nu va ajunge în mâinile talibanilor.

“În prezent există în cadrul comunităţii internaţionale o lipsă de claritate privind recunoaşterea Guvernului Afganistanului, şi din acest motiv ţara nu poate avea acces la DST sau la alte resurse FMI”, a anunţat un purtător de cuvânt al organizaţiei financiare internaţionale. Oficialul a adăugat: “Aşa cum se întâmplă întotdeauna, FMI este ghidat de punctele de vedere ale comunităţii internaţionale”.

În mod tradiţional FMI se bazează pe statele membre pentru a decide dacă colaborează cu guverne care ajung la putere în urma unor lovituri de stat sau alegeri contestate.

Consiliul guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional a aprobat alocarea de Drepturi Speciale de Tragere (DST), în valoare de 650 miliarde de dolari, şi a anunţat că cea mai masivă distribuire a monedei de rezervă create de FMI va intra în vigoare în 23 august.

Statele membre vor primi DST proporţional cu cota participaţiei lor existente în FMI.

Alocarea de Drepturi Speciale de Tragere şi măsurile de sporire a creditării din partea Băncii Mondiale şi a FMI sunt necesare pentru sprijinirea eforturilor de a ţine sub control pandemia şi a de atenua impactul ei devastator, în special în ţările sărace, cu resurse mai reduse, apreciază analiştii.

Articole recente

Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq ating noi maxime record după datele privind inflaţia din SUA; acţiunile Oracle urcă spectaculos – actualizare

Actualizare  Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…

11 minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

21 de minute ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

23 de minute ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

2 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

2 ore ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More