Categories: Fără categorie

FMI cere Croaţiei creşterea productivităţii şi majorarea investiţiilor în infrastructură

Croaţia trebuie să reformeze sistemul de salarizare din sectorul public şi să investească mai mult în infrastructură, inclusiv în servicii digitale, pentru a evita majorarea datoriei, se arată într-un raport publicat luni de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), după vizita anuală de evaluare, transmite Reuters.

Guvernul de la Zagreb intenţionează să majoreze anul viitor salariile în sectorul public cu peste 6%, cu o creştere suplimentară pentru angajaţii din educaţie, după grevele din ultimele săptămâni ale profesorilor.

“Salariile mai mari trebuie sprijinite de o productivitate mai ridicată, care stimulează creşterea economică”, apreciază oficialii FMI, cerând “cu fermitate renunţarea la orice alte cereri de majorare a salariilor, altfel va creşte semnificativ datoria”, potrivit Agerpres.

Statul balcanic înregistrează o creştere economică anuală de 2,5 – 3%, sub nivelul altor state membre UE din Europa Centrală, şi mulţi analişti se aşteaptă la o încetinire, dacă nu se vor face eforturi pentru atragerea investiţiilor şi a eficientizării sectorului public.

Croaţia, membru UE din 2013, a trimis o scrisoare de intenţie pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), anticamera pentru aderarea la moneda unică, a anunţat recent ministrul croat de Finanţe, Maric Zdravko. Acesta a dat asigurări că autorităţile de la Zagreb sunt decise să adopte noi măsuri pentru modernizarea economiei şi reducerea datoriei, ca parte a procesului de aderare la euro.

Mecanismul ERM II prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei ţării candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Articole recente

Preşedintele Donald Trump sugerează ca marile companii americane să raporteze rezultatele financiare la şase luni în loc de trei

Preşedintele Donald Trump a sugerat luni ca marile companii americane să nu mai publice rapoarte…

30 de minute ago

Polonia a neutralizat o dronă deasupra unor sedii guvernamentale; doi cetăţeni belaruşi reţinuţi

Serviciul de Protecţie a Statului (SOP) din Polonia a neutralizat o dronă care zbura deasupra…

33 de minute ago

SUA: ADN-ul găsit la locul asasinării lui Charlie Kirk este cel al suspectului, anunţă FBI

Probele de ADN prelevate de la două obiecte găsite în apropierea locului asasinării influencerului conservator…

35 de minute ago

Suedia ripostează la remarca lui Orban din Ungaria privind criminalitatea

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson l-a acuzat luni pe omologul său maghiar că răspândește „minciuni scandaloase”,…

35 de minute ago

SUA au atacat o nouă ambarcaţiune cu “narcoterorişti” din Venezuela, anunţă Trump

Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe platforma sa Truth Social că armata americană a…

38 de minute ago

Nicuşor Dan: Există zone de mare corupţie care nu sunt atacate de DNA

Există zone de mare corupţie care nu sunt "atacate" de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), a…

40 de minute ago

This website uses cookies.

Read More