International

FMI: Costul pandemiei ar putea depăşi 12.500 miliarde de dolari până în 2024

Fondul Monetar Internaţional crede că va revizui în creştere estimarea conform căreia pandemia de COVID-19 va costa economia globală 12.500 miliarde de dolari până în 2024, a avertizat joi directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Perturbările din lanţurile de aprovizionare, inflaţia şi înăsprirea politicii monetare “vor arunca peste tot apă rece asupra redresării”, a declarat Georgieva la un eveniment găzduit de Financial Times.

Diferenţele semnificative dintre ratele de vaccinare şi adâncirea discrepanţelor între săraci şi bogaţi, cauzate de pandemie, alături de pierderile suferite în procesul de învăţare şi sporirea impactului de gen vor provoca mai multe proteste, tensiuni şi insecuritate, a apreciat oficialul FMI.

Săptămâna trecută, Georgieva avertiza că majorarea ratelor dobânzii, menită să combată inflaţia, ar putea exacerba divergenţele “periculoase şi extinse” referitoare la evoluţiile economice ale ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare.

Inflaţia nu este un fenomen universal, ci o problemă într-o serie de ţări şi în special în Statele Unite, a explicat oficialul FMI.

Rezerva Federală a SUA şi alte bănci centrale ştiu cum să gestioneze inflaţia, dar ar putea fi un act delicat de echilibrare, iar “efectele negative asupra pieţelor emergente ar putea pune paie pe foc divergenţelor”, a declarat Georgieva.

Articole recente

Peskov: Declaraţia procurorului general al României privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale nu corespunde realităţii

Declaraţia procurorului general al României, Alex Florenţa, referitoare la intervenţia Rusiei în alegerile prezidenţiale din…

8 minute ago

Ucraina: Zelenski susţine că Rusia pregăteşte două ofensive majore, după ce precedentele trei au eşuat

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că Kievul a oprit trei campanii ofensive ruseşti, dar Moscova…

36 de minute ago

Inflaţia din România a fost de trei ori mai mare decât media din UE în luna august

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august la 2,4%,…

56 de minute ago

Israelul a bombardat singurul spital pediatric din oraşul Gaza şi deschide o a doua rută de evacuare a populaţiei

Ministerul Sănătăţii din Gaza a denunţat miercuri bombardamentul armatei israeliene din noaptea de marţi spre…

58 de minute ago

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, propune o reducere cu 15% a bugetului pentru 2026

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a propus ţărilor membre să taie cu aproximativ 15%…

60 de minute ago

Lagarde: Instituţiile financiare nebancare sunt echivalente cu 400% din PIB-ul zonei euro

Fondurile de investiţii, companiile de asigurări, fondurile pieţei monetare şi vehiculele de securitizare au crescut…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More