Macroeconomie

FMI estimează un deficit bugetar de 6% în acest an şi arată că este nevoie de reforme adiţionale

Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 2,3% pentru România în acest an şi un deficit bugetar de 6% din PIB şi recomandă autorităţilor de la Bucureşti reforme adiţionale care să reprezinte 2% din PIB, potrivit Agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Bucureşti, la finalul consultărilor în baza Articolului IV, şeful misiunii FMI pentru România, Kees Martijn, a precizat că pachetul fiscal adoptat recent de Guvern este un pas în direcţia potrivită, arătând însă că este nevoie şi de alte reforme.

“Alte reforme în ceea ce priveşte taxele sunt necesare pentru a creşte veniturile, eficienţa şi corectitudinea. O creştere a veniturilor de peste 2% din PIB în afara celor aduse de pachetul fiscal recent va fi necesară în următorii doi ani”, subliniază FMI.

Potrivit sursei citate, pe termen mediu economia românească va ajunge la potenţialul de creştere de 3 – 3,25%, pe măsură ce consumul şi investiţiile susţinute de fondurile din PNRR rămân puternice.

Potrivit FMI, rata inflaţiei va scădea de la 7% la 4% la finalul anului 2024, însă rămâne peste ţinta Băncii Naţionale a României.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

35 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

2 ore ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

2 ore ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More