Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎn lupta împotriva inflaţiei, guvernele ar trebui să continue să îşi reducă deficitele bugetare acumulate în timpul pandemiei şi să limiteze majorările de cheltuieli numai la programele concentrate pe sprijinirea persoanelor defavorizate, a apreciat Fondul Monetar Internaţional în cel mai recent raport Fiscal Monitor publicat miercuri, informează The Wall Street Journal.
Potrivit FMI, cei care sunt responsabili de bugetele naţionale ar trebui să evite subvenţiile generalizate şi să se asigure că sprijinul este ţintit spre cei care au cea mai mare nevoie de el. Astfel de măsuri ar putea include reduceri la facturile de utilităţi şi alocaţii pentru mesele de la şcoală şi transportul public, care să fie limitate numai pentru gospodăriile cu venituri reduse, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, decidenţii ar trebui să se abţină să adopte controale de preţuri, subvenţii sau reduceri de taxe pentru toate gospodăriile pentru a limita efectul creşterilor de preţuri. Potrivit FMI, prin aceste măsuri generalizate politicienii riscă să alimenteze inflaţia pe care băncile lor centrale încearcă să o reducă.
“Prioritizarea politicilor şi programelor este din ce în ce mai vitală deoarece guvernele operează cu bugete limitate. Politica fiscală ar trebui să îi protejeze pe cei mai vulnerabili în timp ce urmează o abordare mai strictă pentru a evita supra-împovărarea politicii monetare în lupta împotriva inflaţiei”, susţine FMI.
Experţii FMI estimează că datoria guvernamentală globală va ajunge la 91% din PIB-ul lumii în acest an, o cifră semnificativ mai mică decât recordul de 256% înregistrat în 2020, dar cu toate acestea cu 7,5 puncte procentuale peste nivelul anterior pandemiei. Chiar dacă nivelul de îndatorare a scăzut, pe măsură ce economiile îşi revin iar guvernele elimină măsurile de urgenţă, costul serviciului datoriei ar urma să crească pe măsură ce băncile centrale majorează dobânzile în lupta împotriva inflaţiei.
FMI i-a îndemnat pe oficialii de la băncile centrale să continue să majoreze dobânzile şi în paralel a descurajat cheltuielile guvernamentale sau reducerile de taxe generalizate.
“Nu acordaţi subvenţii celor bogaţi”, a subliniat săptămâna trecută directorul FMI, Kristalina Georgieva.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More