International

FMI: Sectorul privat trebuie să-şi asume povara investiţiilor pentru combaterea schimbărilor climatice

Majoritatea investiţiilor anuale de 2.000 miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare necesare până în 2030 vor trebui să vină de la sectorul privat, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional, avertizând că guvernele riscă datorii ridicate dacă încearcă să ajungă la obiectivele climatice cu fonduri publice, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Finanţarea climatică va fi unul din subiectele dominante la reuniunile anuale ale FMI şi Băncii Mondiale (BM) care au loc săptămâna viitoare în Maroc, iar în două capitole din viitorul Raport de stabilitate financiară şi monitorizare fiscală globală (GFSR) se arată necesitatea de a pregăti măsurile necesare pentru ca investitorii privaţi să-şi asume povara.

Deja finanţele guvernelor din ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente sunt afectate de efectele pandemiei, ale războiului din Ucraina, de secetă şi dezastre naturale.

Din investiţiile anuale de 5.000 miliarde de dolari la nivel global necesare până în 2030 pentru îndeplinirea obiectivelor de emisii nete zero, 2.000 miliarde de dolari vor trebui realizate de ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente.

În raportul FMI se estimează că sectorul privat va trebui să furnizeze 80% din aceste investiţii. Excluzând China, această pondere ajunge la 90%, ţinând cont de amplele resurse de stat ale Beijingului.

Dependenţa de cheltuielile publice pentru a finanţa investiţiile de decarbonizare ar duce la datorii masive, posibil de până la 45% – 50% din PIB pentru multe economii emergente care au emisii ridicate, avertizează FMI.

“Previzionăm că majorarea investiţiilor publice va fi, totuşi, limitată, şi, prin urmare, sectorul privat va trebui să aibă o contribuţie majoră pentru realizarea investiţiilor masive pentru combaterea schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente”, se arată în raport.

În timp ce sunt în creştere fondurile de investiţii dedicate mediului, oamenilor şi guvernanţei (ESG), fondurile dedicate impactului climatic, inclusiv pentru renunţarea la sursele cu emisii ridicate, sunt ridicate. Autorităţile de reglementare trebuie să înăsprească reglementările pentru ESG, pentru a le alinia mai bine cu obiectivele climatice, apreciază FMI.

De asemenea, instituţia recomandă ţărilor să ia măsuri pentru a-şi îmbunătăţi investiţiile pentru combaterea schimbărilor climatice întărind fundamentele macroeconomice şi extinzând pieţele interne de capital, în vederea îmbunătăţirii ratingurilor de credit.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

46 de minute ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

2 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More