International

FMI spune că aprecierea dolarului a afectat mai puternic economiile emergente decât pe cele avansate

Economiile emergente au suferit cel mai mult în 2022 de pe urma celui mai puternic dolar american din ultimele două decenii, o aprecierea care le-a provocat ieşiri de capital, preţuri mai mari la importuri şi condiţii mai dure de finanţare, a apreciat miercuri Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un nou raport publicat miercuri, FMI susţine că analizele sale arată că aprecierea de anul trecut a dolarului american a avut un impact mai mare asupra economiilor emergente decât asupra economiilor mici sau a celor avansate, unul dintre motive fiind şi cursul de schimb mai flexibil practicat de ţările din ultimul grup.

Pentru fiecare apreciere cu 10% a dolarului american, provocată de forţele de pe pieţele financiare mondiale, economiile emergente au suferit un declin al PIB-ului de 1,9% după un an, o frână care este aşteptată să dureze până la 2,5 ani, susţine FMI. În acelaşi studiu se arată că impactul a fost unul mult mai redus pentru economiile avansate, în cazul cărora declinul PIB-ului a fost de 0,6% după un trimestru iar efectele au dispărut în mare parte în decurs de un an.

Fondul a calculat de asemenea că în 2022 cursul de schimb al dolarului a crescut cu 8,3% până la cel mai puternic nivel din ultimele două decenii, după o serie de majorări rapide de dobândă adoptate de Rezerva Federală pentru a contracara inflaţia şi preţurile mari la materii prime.

“Economiile emergente şi cele în curs de dezvoltare cu vulnerabilităţi anterioare, precum inflaţia ridicată şi poziţii externe dezechilibrate, au suferit presiuni mai mari de depreciere, în timp ce economiile bazate pe exporturile de materii prime au profitat de majorarea preţurilor la materiile prime”, subliniază FMI.

De asemenea, multe economii emergente au suferit o înrăutăţire a creditului disponibil, diminuarea intrărilor de capital, o politică monetară mai strictă şi un declin mai mare al burselor.

În schimb, în economiile avansate, cursul de schimb mai flexibil le-a permis acestor economii să absoarbă o parte din impact prin intermediul deprecierii şi, de asemenea, politica monetară mai favorabilă a ajutat şi ea, cu condiţia ancorării ferme a aşteptărilor inflaţioniste, susţine FMI.

“Aşteptările inflaţioniste mai ancorate ajută prin oferirea unei libertăţi mai mari în răspunsul de politică monetară. După o depreciere, o ţară poate urma o politică monetară mai relaxată dacă aşteptările sunt ancorate. Rezultatul este un declin iniţial mai modest al PIB-ului real”, susţin economiştii de la FMI într-o postare pe blogul instituţiei. “În schimb, economiile emergente cu un regim mai flexibil al cursului de schimb tind să se bucure de o revenire economică mai rapidă graţie unei deprecieri imediate considerabile a cursului de schimb”, se mai arată în raportul FMI.

Instituţia financiară internaţională recomandă economiilor emergente să facă trecerea la cursuri de schimb mai flexibile prin crearea unor pieţe financiare locale care reduc sensibilitatea împrumuturilor la evoluţiile cursului de schimb şi să se angajeze pentru îmbunătăţirea cadrului fiscal şi a celui monetar, inclusiv în ceea ce priveşte independenţa băncii centrale, pentru a ancora aşteptările inflaţioniste.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

o oră ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

o oră ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More