Macroeconomie

FMI vine miercuri la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 3 – 12 septembrie 2025, pentru a analiza recentele evoluţii ale economiei româneşti, potrivit Agerpres.

“Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii şi politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale”, a anunţat instituţia financiară internaţională.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

În acest an a mai avut loc o misiune FMI la Bucureşti, condusă tot de Joong Shik Kango, în perioada 3 – 7 februarie 2025.

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât prognoza anterior, până la 1,6%, potrivit raportului “World Economic Outlook” (WEO), publicat în luna aprilie 2025 de instituţia financiară internaţională.

Articole recente

Bogdan Mîndrescu a revenit la conducerea Aeroporturi Bucureşti

Bogdan Mîndrescu este, începând din 3 septembrie, noul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti…

26 de minute ago

FMI vine miercuri la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o…

49 de minute ago

Ce s-ar întâmpla dacă Macron ar demisiona? Nici măcar opțiunea nucleară nu va salva Franța – Politico

Politica franceză este atât de paralizată încât demisia președintelui Emmanuel Macron – o idee care…

o oră ago

Aproape 600 de economişti apără independenţa Rezervei Federale şi pe Lisa Cook, în faţa încercărilor lui Trump de a o demite

Un grup de 593 de economişti, printre care laureaţi ai Premiului Nobel şi foşti oficiali…

o oră ago

Celco a ajuns la 96,4% din Prefab, după ce a cumpărat participațiile lui Marian Miluț și Andrei Stieber

Celco a ajuns la 96,4% din Prefab, după ce a cumpărat participațiile lui Marian Miluț…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More