Afaceri

FNGCIMM a acordat peste 443.000 de garanții în valoare de 98.021 mil lei care au susținut finanțări de 147.467 mil lei, în cei 20 de ani de activitate

FNGCIMM, cea mai reprezentativă instituţie financiară care funcţionează în România în scopul garantării creditelor, aniversează pe 31 mai 2022, împreună cu partenerii săi, 20 de ani de la acordarea primei garanții, potrivit unui comunicat de presă.

De la prima garanție aprobată pe 31 mai 2002 și până în prezent, FNGCIMM a acordat peste 443.000 de garanții în valoare de 98.021 mil lei care au susținut finanțări de 147.467 mil lei, ultimii trei ani de activitate marcând o creștere istorică a volumului de activitate, în special datorită Programului Guvernamental IMM Invest.

Misiunea FNGCIMM,  de a facilita accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii, precum și a altor categorii de beneficiari prevăzute în programele guvernamentale date în administrare Fondului, a fost susținută în cei 20 de ani de cele 25 de instituții de creditare cu care are semnate convenții de lucru, astfel că în prezent, prin valoarea capitalurilor proprii, complexitatea și volumul activităților de garantare pe care le desfășoară, precum și prin rețeaua teritorială care acoperă întreg teritoriul țării, FNGCIMM SA-IFN a devenit lider de piață în domeniul garantării creditelor, membru activ al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM), reprezentantul legal al FNGCIMM SA-IFN fiind ales și vicepreședinte al AECM.

“Pe 31 mai am ajuns la aniversarea a 20 ani de la acordarea primei garanții și aș dori să le mulțumesc sincer tuturor clienților, partenerilor, acționarului, directorilor și, desigur, personalului FNGCIMM care au făcut din Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii un succes”, a declarat Dumitru Nancu, director general.

Președintele Consiliului de Administrație, Dl. Florin Jianu a completat: „Cei 20 de ani de operațiuni pe piața financiară au însumat multe experiențe și provocări, prin care am trecut neclintiți în misiunea noastră, hotărâți de a gestiona riscurile și de a deveni ceea ce suntem astăzi, o instituție financiară solidă, profitabilă și respectată.”

După 20 de ani de activitate, pe langă creșterea important a numărului și a valorii garanțiilor, și profitul FNGCIMM a înregistrat o evoluție istorică, raportat la ultimii 10 ani, pe baza creșterii constante a cifrei de afaceri.

În plus, câteva repere legate de evoluția activității indică:

– O majorare continuă a capitalului social de la 5.000.000 RON în 2001 la 940.507.600 RON în prezent

– Acoperire la nivel național prin extinderea birourilor de reprezentare a FNGCIMM în fiecare regiune a țării, similară Agențiilor de Dezvoltare ale României: sediu central, 7 sucursale, 9 reprezentanțe, 1 filială

– Diversificarea activității FNGCIMM de la acordarea de garanții doar din fonduri proprii în anul 2002, la atragerea de surse în administrare pentru acordarea de garanții, acordarea de garanții în numele și în contul statului, administrarea de scheme de ajutor de stat și gestionarea unui mix de instrumente (garanție și grant) prin Programele guvernamentale AGRO IMM INVEST, IMM PROD sau GARANT CONSTRUCT.

Trendul ascendent de dezvoltare înregistrat constant în cei 20 de ani de la acordarea primei garanții s-a bazat pe adaptarea la cerințele pieței, pe diversificarea activității, pe optimizarea fluxurilor de lucru și pe buna colaborare cu instituțiile guvernamentale și cu principalele bănci comerciale partenere.

Pe baza acumulărilor din ultima perioadă și păstrând același ritm alert de diversificare a activității, FNGCIMM și-a propus pentru perioada 2022 – 2024 să continue implementarea cu succes a programelor și produselor din portofoliul actual, în formate modernizate/actualizate la cerințele pieței și să operaționalizeze noi pachete de măsuri de stimulare economică pentru IMM-uri, devenind inclusiv partener de implementare în Programul InvestEU 2021-2027, acreditare care conferă FNGCIMM dreptul de a gestiona în mod direct instrumente financiare finanțate din Programele Operaționale 2021-2027 ale României.

La moment aniversar FNGCIMM mulțumește pentru încredere și loialitate partenerilor și clienților săi, finanțatori și IMM-uri, fără de care nu ar fi reușit să sprijine dezvoltarea activității pentru zeci de mii de IMM-uri și achiziția unei locuințe pentru sute de mii de familii beneficiare ale programului “Prima/Noua Casă”.

Articole recente

PAID: 42 de dosare de daună, deschise, până în prezent, în urma inundaţiilor din Suceava şi Neamţ, pentru locuinţele asigurate prin PAD

Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…

o oră ago

MAE: Ministrul Oana Ţoiu a discutat cu Marco Rubio despre întărirea Parteneriatului Strategic România – SUA

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…

o oră ago

Acord UE-SUA: Franţa a fost “un pic singură”, regretă premierul francez

Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…

4 ore ago

Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia CJ Buzău; Lungu (PSD): Ar fi o onoare pentru noi

Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More