Afaceri

FNGCIMM: Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus

Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro (12,5 miliarde de lei), în conformitate cu regulile UE privind ajutorul de stat, a anunţat, miercuri, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană a constatat că schema de ajutor de stat IMM Plus, continuatoarea Programului IMM Invest şi IMM Invest Plus, este în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar de criză şi tranziţie şi a concluzionat că schema de ajutor de stat reintrodusă rămâne necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă în economia unui stat membru.

FNGCIMM menţionează că va implementa patru din cele şase subcomponente ale programului IMM Plus, respectiv: IMM România Plus, Construct Plus, IMM Prod Plus şi Agro Plus.

“Aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus reprezintă un pas semnificativ în susţinerea economiei României în faţa provocărilor create de criza geopolitică din regiune. Rezultatul implementării IMM Invest şi IMM Invest Plus, în perioada 2020-2023, reprezintă un record european, fiind transpus într-un număr de aproximativ 73.000 de garanţii acordate de către FNGCIMM, în valoare de peste 47,2 miliarde de lei, ce au susţinut finanţări de peste 55 miliarde de lei. Pentru IMM Plus am primit acceptul Comisiei Europene şi pentru a majora sprijinul pentru IMM-uri şi întreprinderile cu capitalizare medie de piaţă în limita a 280.000 de euro pentru companiile din sectorul agricol, până la 335.000 de euro pentru cele din sectorul pescuitului şi acvaculturii şi până la 2,25 milioane de euro pentru companiile active în alte sectoare”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM şi vicepreşedinte AECM.

În cadrul schemei IMM Plus, ajutorul va lua forma garanţiilor de stat pentru credite de investiţii şi capital de lucru şi a subvenţiilor de dobânzi şi comisioane, obiectivul fiind de a asigura lichidităţile necesare pentru companiile afectate de perturbarea economică provocată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, programul guvernamental IMM Plus menţine principalele avantaje ale programului din ediţiile trecute, respectiv: credite garantate de stat, în procent de maximum 90% din valoarea finanţării acordate de băncile partenere în program; valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10 milioane lei, iar pentru sectoarele agriculturii primare, pescuitului şi acvaculturii, valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat nu poate depăşi 5 milioane lei; garanţiile de stat se acordă pe o durată de maxim 72 de luni pentru creditele de investiţii şi 36 de luni pentru capital de lucru; subvenţii de dobândă pe o perioadă de 12 luni, cu excepţia companiilor din agricultură, pescuit şi acvacultură; comisioane de risc şi administrare subvenţionate pe toată durata garanţiei.

Potrivit comunicatului, ajutorul va fi acordat cel târziu la data de 30 iunie 2024.

De asemenea, în comunicat se precizează faptul că IMM Plus continuă să rămână un instrument esenţial în eforturile Guvernului de a menţine stabilitatea economică şi, pe aceeaşi linie de sprijin faţă companiile româneşti, FNGCIMM a identificat alte soluţii în plan extern, pentru a susţine finanţarea IMM-urilor cu garanţii din fonduri europene. Recent, instituţia a finalizat cu succes demersurile necesare pentru a obţine calitatea de partener de implementare a garanţiei europene indirecte acordate de către Comisia Europeană în cadrul Programului InvestEU. După parcurgerea cu succes a etapei obligatorii a evaluării pe piloni, realizată de auditorul extern independent KPMG România şi agreată de departamentul de resort din cadrul Comisiei Europene, acesta se află în linie dreaptă pentru a accesa noi surse de garantare, pe care speră să le pună la dipoziţia companiilor româneşti în perioada imediat următoare.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri îşi reafirmă angajamentul de a colabora cu autorităţile române şi europene, sistemul bancar şi cu antreprenorii români pentru a asigura sprijinim pentru companiile vulnerabile să depăşească dificultăţile actuale, să susţină companiile care au planuri de dezvoltare, contribuind astfel la consolidarea şi revitalizarea mediului de afaceri din România.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

16 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

17 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More