Tehnologie

Fondatorul UNTOLD, Bogdan Buta, dezvoltă primul start-up Tech evaluat deja aproape 4 milioane de euro

*Proiectul a atras capital de la Early Game Ventures și Voicu Oprean (AROBS)

Fondatorul UNTOLD, Bogdan Buta împreună cu Sveatoslav Veaceslav Vizitiu, un prieten din studenție, și-au făcut debutul ca antreprenori în tehnologie, dezvoltând o aplicație de experiențe: Extasy, potrivit unui comunicat. Aplicația a atras deja, înainte să fie finalizată, investitori, respectiv pe Voicu Oprean, fondatorul companiei de software din Cluj-Napoca AROBS și fondul de investiții Early Game Ventures. În primă fază (pre-money- evaluarea inițială a start-up-ului, înainte de prima investiție primită), aplicația a fost evaluată la aproape 4 milioane de euro, iar investiția din primul stadiu (pre-seed- suma de care are nevoie un start-up pentru a derula proiectul) se ridică la circa 800 de mii de euro, din care 500 de mii i-a alocat Bogdan Buta și alți 350 de mii de euro au fost puși pe masă de investitori. Echipa DLA Piper (Ciprian Frandes și Cristina Bucur) a asigurat asistența juridică a tranzacției din partea fondului de investiții. Din partea fondatorilor, asistența judirică a fost asigurată de Țuca, Zbârcea și Asociații (Bogdan Hâlcu și Horia Ispaș).

“Puțini știu despre mine că eu am terminat facultatea de Automatică și Calculatoare, în Cluj-Napoca, așa că discuțiile despre software development nu îmi sunt străine. Am avut de-al lungul timpului mai multe idei, însă am preferat să mă concentrez pe dezvoltarea UNTOLD, în acel moment. Acum însă consider că este momentul oportun să lansăm această aplicație care, spunem noi, va revoluționa la nivel global tot ce înseamnă zona de experiențe”, a explicat Bogdan Buta.a

“Am întâlnit de multe ori idea unei platforme care oferă posibilitatea de a rezerva și a cumpăra experiențe, dar de fiecare dată am decis să nu investim. Motivele au fost multe, de la fragmentarea prea mare a pieței furnizorilor de experiențe sau gradul mic de tehnologizare al acestora până la lipsa unei strategii eficiente de go to market. Dar ceea ce ne-a făcut mereu să spunem Nu a fost abordarea acestei idei din perspectiva industriei de turism. Deși uriașă ca volume, industria de turism se caracterizează printr-o frecvență mică de cumpărare; în general nimeni nu își ia vacanță decât de câteva ori pe an, deci nici nu își cumpără bilete de avion săptămânal. Extasy abordează idea unui marketplace de experiențe și activități dintr-o altă perspectivă, mutând-o din industria de travel în cea de entertainment. De asemenea, Bogdan Buta vine cu experiența lui dovedită în marketingul dedicat generațiilor tinere, ceea ce ne-a convins că Extasy își merită locul în portofoliul Early Game”, explică Cristian Munteanu, Managing Partner Early Game Ventures.

“Orice antreprenor din zona de tehnologie știe că cea mai bună perioadă pentru a dezvolta și testa aplicații sau module noi este când industria pentru care cream aplicația sau platforma este în pauză. Deci, a investi în aplicația de experiențe – Extasy – într-o perioadă în care suntem restricționați în mișcări, mi s-a părut mai mult decît oportun. Să nu uităm că millenials – generația Y caută experiențe, este în centrul culturii lor și produsul lansat azi exact acest lucru va oferi”, a declarant Voicu Oprean, fondatorul AROBS.

Extasy se va concentra exclusiv pe a oferi cele mai inedite, diverse și de calitate experiențe (exemplu: sărit cu parașuta, concerte, pilotat avion, etc) celor interesați. De la cele locale, pe care le pot explora în orașul natal, până la cele care pot fi trăite în afara țării. Aplicația va avea și o componentă de finanțare, în parteneriat cu Grupul Financiar Banca Transilvania, prin care cei care își doresc să achiziționeze o experiență extravagantă, dar costisitoare, să poată accesa și primi un împrumut, totul direct în aplicație.

În acest moment, aplicația este dezvoltată la nivel BETA și va putea fi testată doar de câțiva utilizatori. În martie 2021 se va lansa oficial în câteva orașe din țară, urmând ca, până la finalul anului 2021, să cuprindă toate orașele din România. În 2022, fondatorul intenționează să o extindă în Europa și în America. “În 3 ani, ne-am propus ca aceasta să fie utilizată la nivel global. Consider că acest proiect are potențial real să devină următorul unicorn al României”, a conchis Bogdan Buta.

Articole recente

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

50 de minute ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

o oră ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

o oră ago

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil (actualizare)

Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…

2 ore ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

2 ore ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More