Update articol:
După zece ani,

Fondul de Compensare a Investitorilor a aprobat despăgubiri de 2,6 milioane lei pentru foștii clienți ai Mobinvest

Fondul de Compensare a Investitorilor a aprobat despăgubiri de 2,6 milioane lei pentru foștii clienți ai Mobinvest
 - poza 1

Conducerea Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI) a aprobat, în decembrie, Lista de plată cuprinzând compensațiile cuvenite investitorilor societății Mobinvest, la zece ani de când CNVM, predecesoare Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de astăzi, a decoperit tranzacții fără acordul clienților și a închis casa de brokeraj orădeană.

În Lista de plată sunt incluse 52 persoane fizice cu o valoare a compensației în sumă totală de 2.335.420,83 lei și 3 persoane juridice cu o valoare a compensației în suma totală de 269.766 lei. Astfel, suma totală a compensațiilor pe care Fondul o propune spre plată este de 2.605.186,83 lei. Fondul precizează că a transmis Lista de plată către ASF în scopul verificării de către aceasta, împreună cu organele abilitate legal, a neimplicării persoanelor îndreptățite la compensare în operațiuni de spălare a banilor și/sau care fac obiectul unor sancțiuni internaționale.

FCI anunțase, în martie 2017, că foștii clienți ai Mobinvest pot formula cereri de compensare, după ce brokerul a intrat în insolvență.

În 2008, CNVM a retras autorizaţia de funcţionare a “Mobinvest” şi a solicitat acţionarilor dizolvarea firmei. Atunci, Comisia a constatat că Mobinvest a decontat tranzacţii şi a operat retrageri de numerar pentru opt clienţi, care nu aveau bani, utilizând disponibilităţile celorlalţi clienţi.

Gavril Avram, fostul director general al societăţii, a fost condamnat, în 2015, la 6 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, iar brokerul Cristian Vidican a primit 5 ani şi 6 luni de închisoare.

 

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie