Miniştrii economiei din statele Uniunii Europene au adoptat joi decizii de aprobare a planurilor de redresare şi rezilienţă modificate ale Danemarcei, Lituaniei, Austriei şi Suediei, potrivit Agerpres.
Planurile de redresare şi rezilienţă modificate includ acum un nou capitol privind REPowerEU. Acest lucru va contribui la accelerarea tranziţiei ţărilor către o energie curată, la diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale acestora şi la îmbunătăţirea eficienţei lor energetice.
Pentru a finanţa ambiţia sporită a planurilor lor, Danemarca, Lituania şi Suedia au solicitat să transfere către planuri cota care le revine din rezerva de ajustare la Brexit (RAB), în conformitate cu Regulamentul REPowerEU. Potrivit analizei Comisiei Europene, modificările prezentate de statele membre nu afectează relevanţa, eficacitatea, eficienţa şi coerenţa planurilor lor de redresare şi rezilienţă.
La 31 mai 2023, Danemarca şi-a prezentat planul de redresare şi rezilienţă modificat, care include un nou capitol privind REPowerEU.
Contribuţia financiară totală disponibilă pentru Danemarca va fi acum de 1,63 miliarde euro sub formă de granturi. Danemarca nu a solicitat împrumuturi.
Planul modificat pune un accent mai puternic pe tranziţia verde, alocând 69% (în creştere de la 59% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Planul rămâne ambiţios şi în domeniul digital, alocând 27% (în creştere de la 25% în planul iniţial) din alocarea sa totală pentru sprijinirea tranziţiei digitale.
Pe 30 iunie acest an, Lituania a prezentat un plan naţional modificat, care include un capitol privind REPowerEU. Planul modificat pune un accent masiv pe tranziţia verde, alocând 37,4% din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Planul se ridică în prezent la 3,85 miliarde euro (2,3 miliarde euro sub formă de granturi şi 1,55 miliarde euro sub formă de împrumuturi), ceea ce reprezintă aproape dublul valorii planului de redresare şi rezilienţă iniţial. Planul revizuit al Lituaniei consolidează, de asemenea, ambiţia digitală şi dimensiunea socială.
La 14 iulie 2023, Austria a prezentat un plan naţional modificat, care include un capitol privind REPowerEU. În cazul său, planul modificat pune un accent semnificativ pe tranziţia verde, alocând 56% din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Planul va beneficia acum de granturi în valoare de 3,96 miliarde euro.
Tot la 14 iulie, Suedia a prezentat un plan de redresare şi rezilienţă modificat, care include un nou capitol privind REPowerEU. Planul modificat se concentrează puternic pe tranziţia verde, alocând 43,6% din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Nivelul de ambiţie digitală al planului creşte uşor, iar dimensiunea sa socială rămâne solidă. Contribuţia UE la plan se ridică în prezent la 3,45 miliarde euro sub formă de granturi.
Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR) este programul de sprijin financiar la scară largă adoptat de UE ca reacţie la provocările pe care pandemia le-a creat pentru economia europeană. El este elementul central al NextGenerationEU, un instrument temporar de redresare care permite Comisiei Europene să strângă fonduri pentru a contribui la repararea pagubelor economice şi sociale imediate cauzate de pandemia de COVID-19.
Pentru a beneficia de cele 724 de miliarde euro (în preţuri curente) ale mecanismului, statele membre au prezentat Comisiei planuri de redresare şi rezilienţă, stabilind reformele şi investiţiile pe care intenţionează să le pună în aplicare până la sfârşitul anului 2026. Până în prezent, toate planurile de redresare şi rezilienţă au fost aprobate, au fost primite 39 de cereri de plată din partea a 22 de state membre şi au fost plătite 174,7 miliarde euro.
Regulamentul 241/2023 referitor la capitolele privind REPowerEU, în vigoare de la 1 martie 2023, majorează pachetul financiar al MRR cu 20 de miliarde euro sub formă de granturi noi. În plus, statele membre pot să transfere voluntar până la 5,4 miliarde euro din rezerva de ajustare la Brexit către MRR pentru a finanţa măsuri privind REPowerEU. Această sumă se adaugă posibilităţilor existente de transfer a 5% din fondurile politicii de coeziune (până la 17,9 miliarde euro).
S-a preconizat ca în cursul anului 2023, treptat, fiecare dintre cele 27 de state membre să prezinte modificări ale planului său naţional de redresare şi rezilienţă cel puţin o dată, pentru a accesa noile granturi REPowerEU, pentru a solicita împrumuturi disponibile sau pentru a ţine seama de alocarea actualizată din cadrul MRR.