Afaceri

Fondul European de Investiții (FEI): Aproape 20 de aplicații primite pentru cele 400 mil. EUR alocate prin PNRR fondurilor de private-equity

În cadrul întâlnirii anuale a Asociației de Private Equity și Venture Capital din România (ROPEA), Camelia Drăgoi, reprezentanta FEI, a oferit informații actualizate despre Fondul de Fonduri pentru Redresare (REF), un program de investiții de tip equity cu un budget de 400 milioane euro finanțat prin PNRR: „Suntem în diverse stadii de analiză pentru cele aproape 20 de solicitări de finanțare primite de la echipe de management de fond până la acest moment. Ne bucuram că programul a atras un mix de echipe existente și echipe noi, care acoperă toate segmentele de investiții.  Este posibil ca primele aprobări pentru lansarea de fonduri de equity sprijinite de PNRR să fie primite până la sfârșitul acestui an, sprijinind astfel finanțarea întreprinderilor din România și contribuind, în același timp, la atingerea jaloanelor relevante din PNRR”. Investițiile de capital de tip private equity și venture capital sunt prevăzute în contractul semnat între Guvernul României și FEI la 30 decembrie 2021 ca parte din PNRR, iar selecția intermediarilor (echipe de management) este efectuată în prezent de EIF dintre solicitările primite in urma apelului deschis publicat în iulie 2022.

Potrivit ROPEA, organizație independentă, non-profit, care promovează dezvoltarea industriei de Private Equity și Venture Capital din România, „Fondul de fonduri pentru Redresare alimentat prin PNRR reprezintă un balon de oxigen pentru accelerarea creșterii industriei de investiții de capital din România, aflată din punct de vedere fund-raising pe ultimul loc din Europa. Modul în care programul a fost definit asigură flexibilitatea necesară în contextul economic actual pentru a încuraja formarea de echipe noi de management de fonduri și atragerea de noi investitori. În același timp, acest program compensează         într-un mod semnificativ absența altor investitori instituționali și investitori privați locali în private equity și venture capital în România. În prezent, FEI și Guvernul României reprezintă cei mai mari investitori în fondurile de capital care activează pe piața locală. Avem încrederea că în curând, urmând exemplul altor state din CEE și Europa, fondurile de pensii din România vor putea să se alăture investițiilor de capital”, a declarat Horia Manda, Președinte al Consiliului Director al ROPEA.

Câteva statistici relevante* privind nivelul investițiilor de capital privat în România: media acestora pentru perioada de 5 ani dintre 2017 și 2021 s-a situat la 0.022%, pe ultimul loc în Europa. Una dintre cauzele majore ale acestui fenomen este faptul că fondurile cu capital de risc în România s-au bazat doar în proporție de 13% pe investitorii locali, mult sub nivelul regional de 32%. Analizând situația, constatăm că, la nivel european și regional, fondurile de pensii au fost printre cei mai mari investitori, furnizând 24% din capitalul total investit în fonduri cu capital de risc la nivel european, respectiv 8% în regiunea Europa Centrala și de Est, în timp ce în România acest procent este de doar 0.26%.

Este de așteptat ca, prin mobilizarea de resurse private și de la alți investitori instituționali, Fondul de fonduri pentru Redresare va putea cataliza investiții semnificative în economia României, sprijinind întreprinderi mici și mijlocii, companii cu capitalizare medie, proiecte de eficiență energetică și energie regenerabilă. Se vor putea finanța, între altele, fonduri de venture capital, private equity, mezzanine sau specializate în proiecte de infrastructură (de exemplu pentru energie regenerabilă sau eficiență energetică).

*OECD (2021), OECD Capital Market Review of Romania 2021: Mapping Report, OECD Capital Market

ROPEA este o organizație independentă, non-profit, care promovează dezvoltarea industriei de Private Equity și Venture Capital din România. Obiectivul său este de a coagula colaborarea între participanții la industrie pentru a furniza capital, debloca potențialul, dezvolta afaceri și pentru a oferi randamente crescute.

Fondul European de Investiții este o instituție financiară europeană, parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea FEI este de a contribui la atingerea obiectivului Uniunii Europene de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa. FEI sprijină IMM-urile să acceseze finanțare, să crească, să inoveze, să se digitalizeze și să fie competitive în economia „verde”. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, garanții și instrumente de microfinanțare, utilizând atât resurse proprii, cât și fonduri încredințate de parteneri precum Uniunea Europeană sau Statele Membre ale Uniunii Europene.

Componenta 9 a PNRR, denumită „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, include o serie de reforme și investiții menite să consolideze mediul de afaceri din România, între care și „Investiția 2 – Instrumente financiare pentru sectorul privat”. Investiția 2 include mai multe subcomponente sub formă de instrumente financiare, în valoare totală de 1,25 miliarde euro, inclusiv crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru Redresare (REF), administrat de FEI, cu o alocare de 400 milioane euro. FEI primește în acest moment cereri de finanțare (aplicații) pentru REF de la intermediari financiari – echipe de management – în cadrul apelului de selecție disponibil pe site-ul său, www.eif.org.

                    

Articole recente

Autorităţile italiene se gândesc la un înlocuitor pentru Francesco Starace în postul de director al Enel

Mai mulţi oficiali din Cabinetul condus de premierul italian Giorgia Meloni sunt nemulţumiţi de performanţele…

4 ore ago

Sancţiunile împotriva Rusiei par fără efect din cauza sprijinului unora dintre vecinii ei (NYT)

Sancţiunile impuse de Occident Rusiei nu par să aibă efect, comerţul său exterior situându-se aproape…

4 ore ago

Premierul britanic Rishi Sunak spune că ”nu este practic” să ofere Ucrainei avioane de luptă

Premierul britanic Rishi Sunak consideră că "nu este practic" să ofere Ucrainei avioane de luptă…

4 ore ago

Biden spune că va discuta cu Zelenski despre cererile sale de ajutor militar suplimentar

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că "va discuta" cu omologul său ucrainean, Volodimir…

4 ore ago

Grecia nu va furniza tancuri Leopard Ucrainei

Grecia nu va furniza tancuri Leopard Ucrainei din cauza tensiunilor cu Turcia, a declarat marţi…

4 ore ago

ECA: Piaţa europeană de electricitate este insuficient integrată, preţurile sunt prea mari

În pofida previziunilor ambiţioase şi a anumitor eforturi, Uniunea Europeană nu a înregistrat decât progrese…

6 ore ago