Fondul Proprietatea vrea să lanseze o nouă ofertă de răscumpărare de până la 200.000.000 de acțiuni și a anunțat că a solicitat avizul ASF în acest sens, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.
Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala București, în calitatea sa de Administrator de Investiții („Administratorul de Investiții”) al Fondul Proprietatea S.A. („Fondul”), dorește să informeze acționarii că o solicitare de avizare a unei oferte publice de cumpărare a acțiunilor proprii în legătură cu programul de răscumpărare aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Fondului nr. 5/15 noiembrie 2019 (“Oferta”) a fost depusă astăzi spre aprobare la Autoritatea de Supraveghere Financiară („ASF”), arată raportul.
Prin această ofertă, Fondul intenționează să răscumpere până la 200.000.000 de acțiuni (atât sub formă de acțiuni, cât și de GDR-uri) de la acționarii săi. Se anticipează că detaliile complete ale Ofertei, inclusiv prețul, vor fi anunțate dacă și când Oferta va fi implementată și aprobarea de la ASF obținută, aprobare care se estimează să fie primită în termen de 10 zile lucrătoare, potrivit reglementărilor în vigoare.
Administratorul de Investiții dorește de asemenea să aducă la cunoștința acționarilor și investitorilor că a numit Swiss Capital S.A. împreună cu Auerbach Grayson în calitate de agenți și Swiss Capital S.A. în calitate de intermediar pentru achiziția de acțiuni în baza mandatului privind răscumpărarea de acțiuni în legatură cu Oferta și The Bank of New York Mellon în calitate de tender agent în legătură cu achiziția de certificate de depozit globale („GDR” în limba engleză).
FP atrage atenția că depunerea solicitării de aprobare a ofertei publice anunțată prin prezentul raport nu reprezintă o garanție că Fondul va derula efectiv oferta publică; decizia Fondului de a demara oferta publică va depinde de mai mulți factori (inclusiv condițiile de piață și aprobarea de către ASF a documentației de ofertă publică).
Dacă oferta publică este demarată, oferta și achiziția de acțiuni și GDR-uri se va desfășura în exclusivitate în conformitate cu termenii și condițiile documentului de ofertă publică de cumpărare dacă și când va fi publicat.